Începe LICITAȚIA și pentru cel mai dificil tronson din A8/ Sorin GRINDEANU: Data-limită pentru depunerea ofertelor este 15 ianuarie 2025

Publicat: 19 11. 2024, 18:01
Cel mai dificil tronson al Autostrăzii Unirii, A8, a intrat în licitație. Este vorba despre un proiect de peste 7 miliarde de lei, cu o distanță de 31,5 km. Ofertele pot fi depuse până la data de 15 ianuarie 2025, a anunțat ministrul Infrastructurii și Transporturilor, Sorin Grindeanu. 
Secțiunea montană din Autostrada Unirii, sau A8, așa cum mai este cunoscută, a intrat în licitație. Este vorba despre execuția Lotului Grințieș-Pipirig. În prezent, toate cele patru tronsoane ale acestei secțiuni, pe o distanță totală de 116 km, se află în procedură de licitație, a anunțat ministrul Sorin Grindeanu.
A fost lansată astăzi licitația pentru construcția celui mai dificil lot al secțiunii montane a Autostrăzii Unirii, A8! Contractul pentru proiectarea și execuția Lotului 2B (Grințieș-Pipirig) are o valoare maximă de 6,9 miliarde lei (fără TVA), iar data limită pentru depunerea ofertelor este 15 ianuarie 2025. În prezent, toate cele patru loturi ale secțiunii montane dintre Sărățeni și Pipirig (116 km) sunt în procedură de licitație. Construcția Lotului2 2B (31,5 km) va dura maximum 54 de luni (14 luni etapa de proiectare și 40 de luni pentru execuție). Lungimea pasajelor și a tunelurilor care vor fi construite pe acest lot însumează aproximativ 20 kilometri și reprezintă aproape 70 % din lungimea traseului.
Pe această ultimă porțiune, componenntă a Autostrăzii Unirii, se vor mai construi:  16 tuneluri, dintre care 5 vor avea o a treia bandă pe fiecare sens, destinată vehiculelor lente;
 un nod rutier lângă Tulgheș (UAT Grințieș);  o descărcare provizorie;  o conexiune cu lotul 2 C (Pipirig-Vânători Neamț/Leghin) pentru a asigura funcționalitatea independentă a lotului. Documentația a fost validată de ANAP, iar CNIR a transmis spre SEAP anunțul de participare la licitația pentru atribuirea acestui contract finanțat prin Programul Transport, a mai adăugat ministrul Grindeanu.
CITEȘTE ȘI:

CNAIR a predat Proiectul Autostrăzii UNIRII celor de la Investiții RUTIERE/ Miercuri a fost semnat PROTOCOLUL

Sorin Grindeanu: Licitație deschisă pentru cel mai lung tronson din secțiunea montană a AUTOSTRĂZII UNIRII (A8) – 38 km în Munții Carpați