COALIȚIA se încheie fără decizie privind data alegerilor prezidențiale/Remanierea miniștrilor liberali pe masa coaliției, dacă refuză să-și dea avizul

Publicat: 19 06. 2024, 19:03
Actualizat: 19 06. 2024, 22:48
foto: Alexandra Pandrea (GÂNDUL)

Miercuri seara, la ora 19.00, reprezentanții partidelor de coaliție se întâlnesc la Palatul Victoria ca să discute termenii și condițiile de desfășurare ale alegerilor. Românii ar putea reveni la urne, spre sfârșitul anului, pentru a-și alege președintele și parlamentarii. Surse apropiate PNL susțin faptul că data alegerilor este negociabilă, însă obligatoriu, prezidențialele vor fi în noiembrie, iar parlamentarele, în decembrie. 

UPDATE

Surse din cadrul coaliției ne-au confirmat că nu s-a ajuns la nicio concluzie în privința alegerilor:

Încă, nu. Mai analizăm, mai discutăm. Ei vor septembrie, noi, noiembrie. Constituțional, e noiembrie.

Aceleași surse au lăsat de înțeles că ar mai există variante de negociere și că nu vor accepta sub nicio formă varianta alegerilor prezidențiale în septembrie.

UPDATE

După trei ore de discuții, ședința coaliției s-a încheiat. Liderii coaliției de guvernare nu au ajuns la un consens privind  data alegerilor prezidențiale.

Știrea inițială

PNL exclude ideea ca alegerile să aibă loc în septembrie și spune că românii nu mai pot fi păcăliți atât de ușor cu ideea de a vota în schimbul pensiilor, în septembrie. Surse din cadrul partidului au mai spus că această variantă nu va fi luată în calcul sub nicio formă de liberali, indiferent ce se întâmplă. Așadar, alegerile prezidențiale vor avea loc în noiembrie; mai precis în ultima duminică din noiembrie, iar cele parlamentare, în decembrie.

Aceleași surse au înaintat și ideea că PNL ar putea rupe coaliția în cazul în care PSD ar putea să umble la ministerele conduse de liberali, însă, nu și în cazul în care nu se vor înțelege pe data alegerilor.

Ar fi vorba despre ministrul MAI, Cătălin Predoiu, ministrul Justiției, Alina Gorghiu și Marcel Boloș, ministrul de Finanțe care ar fi schimbați imediat din funcție dacă n-ar aviza data stabilită a alegerilor.

De asemenea, chiar europarlamentarul Mihai Tudose, intervievat de Antena 3 CNN, a afirmat că dacă se va întâmpla acest lucru, acel om nu va mai avea ce să caute în guvern. Iar dacă vor fi remaniați, atunci PNL rupe coaliția.

Știre în curs de actualizare.

Mihai Tudose, despre miniștrii PNL, responsabili de avizarea datei alegerilor

Dacă le schimbă miniștri, PNL iese de la guvernare/Mihai TUDOSE: Nu se poate să ai un un prim-ministru și 10 miniștri care fiecare face ce vrea!