Incident bizar: A furat de 10 lei dintr-un magazin din Satu Mare și apoi l-a lovit o mașină

Publicat: 26 10. 2022, 14:11
Actualizat: 26 10. 2022, 14:14
Sursă foto - Shutterstock

Incident bizar în fața unui supermarket situat pe Calea Traian din municipiul Satu Mare.

Un bărbat de 28 de ani a intrat în magazin și a furat un produs. O persoană l-a atenționat să pună produsul la loc și să îl plătească, moment în care individul a bruscat-o și a fugit din unitatea comercială, pe partea carosabilă, direct în fața unei mașini.

Polițiștii au ajuns la fața locului și l-au imobilizat pe suspect, apoi au cerut sprijin din partea polițiștilor de la Investigații criminale pentru a elucida situația.

IPJ Satu Mare informează: ”La data de 21 octombrie a.c., în jurul orelor 11.00, polițiștii din cadrul Poliției municipiului Satu Mare-Biroul de Investigații Criminale au fost sesizați despre faptul că, în incinta unei societăți comerciale situate pe Bulevardul Traian, o persoană ar fi săvârșit infracțiunea de furt.

Polițiștii au stabilit faptul că o persoană necunoscută ar fi profitat de un moment de neatenție al angajaților societății și ar fi sustras produse, cauzând un prejudiciu de 10,45 lei.

Persoana bănuită de comiterea infracțiunii a fost identificată de către polițiști în proximitatea magazinului, fiind vorba despre un bărbat de 28 de ani, din Satu Mare.

Prejudiciul a fost recuperat în totalitate, iar pe numele bărbatului a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt”.

Foto: PresaSM.ro