Incident fără precedent pe aeroportul din Oradea. Un avion plin cu pasageri risca să fie răsturnat în timpul unei furtuni cu vânt de 120 km/h

Publicat: 23 07. 2024, 19:32
Actualizat: 23 07. 2024, 20:33

This browser does not support the video element.

Un avion ATR al TAROM, surprins de o furtună puternică chiar înainte de decolare, a pierdut comunicațiile cu turnul de control și fost la un pas să fie răsturnat de vijelie. Imaginile obținute de Gândul arată cum un pasager care voia să urce scările aeronavei aproape ar fi fost luat pe sus de vânt, dacă nu era ajutat de noi membri ai personalului auxiliar.

Imaginile surprinse pe pista Aeroportului din Oradea, de săptămâna trecută, arată cum un avion ATR a fost prins de vijelie chiar în timpul îmbarcării. Vântul a bătut cu o viteză fantastică, de 120 km/oră, ceea ce a pus în alertă personalul de la bord.

Evenimentul a creat îngrijorare și printre angajații de la aeroport, după cum se aude și în înregistrarea obținută de Gândul, care sar în ajutorul pasagerului, care altfel putea fi dus de vânt pe pistă. „Săracul om. Să meargă cineva înaintea lui”, spune o doamnă pe fundal, și un al doilea angajat sare în ajutorul unei persoane ce pare din echipa de handling.

Tot lunea trecută, furtuna a rupt efectiv gardul despărțitor dintre aeroport și șosea pe o distanță de aproximativ un kilometru și jumătate.

Ce s-a întâmplat la bord

Potrivit surselor aviatice, avionul TAROM a fost oprit de la decolare după ce a rămas fără comenzi.

Totul s-a întâmplat lunea trecută, pe 15 iulie, și a durat 2 – 3 minute, dar impactul a fost semnificativ.

„Pilotul comandant și șefa de cabină au fost eroi”, a declarat Narcis Pașcu, președintele Sindicatului Unit TAROM (SUT).

Aeronava se află acum în evaluare la Oradea, unde zilnic merg echipe de specialiști de la hangarul din București. Există chiar probabilitatea să fie chiar casat, spun sursele Gândul.

Surse din aviație spun că dacă în avion nu erau pasageri, exista riscul să fie dărâmat, din cauză că nu s-a ținut legătura cu turnul de control și avionul a fost garat cu coada în vânt, nu cu botul.

Rămâne de văzut cine va fi considerat responsabil de producerea incidentului, care este investigat în prezent de o comisie de anchetă.

Conform datelor oficiale, TAROM are în flotă patru aeronave ATR 72-600.