Incident grav în București. Polițist luat pe capota mașinii de un șofer
Un polițist din cadrul Poliției Locale București a fost lovit cu mașina și târât 15 metri de un șofer care a refuzat să se legitimeze.
Incidentul s-a produs în jurul orei 19:30, în apropierea intersecției dintre strada Șelari și Splaiul Independenței din Capitală.
Polițistul a observat că șoferul oprise neregulamentar pe banda dedicată mijloacelor de transport în comun. Șoferul a refuzat să se legitimeze și a plecat cu mașina, cu polițistul local agățat de capota mașinii.
Bărbatul a continuat să se deplaseze cu mașina aproximativ 15 metri, potrivit polițiștilor.
Polițistul a ajuns la Spitalul Universitar din București
În urma incidentului, polițistul a fost rănit, fiind preluat de un echipaj SMURD, care l-a transportat la Spitalul Universitar, pentru îngrijiri medicale.
Polițiștii au preluat cazul și continuă cercetările în acest caz, pentru ultraj.
Potrivit informațiilor GÂNDUL, șoferul, S.M., este angajat al unei companii care se ocupă de livrări la domiciliu.