Prima pagină » Actualitate » Incident grav în Maramureș: Tânăr reținut după ce a aruncat o sticlă incendiară într-o curte plină cu butelii GPL

Incident grav în Maramureș: Tânăr reținut după ce a aruncat o sticlă incendiară într-o curte plină cu butelii GPL

Incident grav în Maramureș: Tânăr reținut după ce a aruncat o sticlă incendiară într-o curte plină cu butelii GPL
Incident grav în Maramureș: Tânăr reținut după ce a aruncat o sticlă incendiară într-o curte plină cu butelii GPL

Un tânăr din județul Maramureș a fost reținut pentru 24 de ore, fiind acuzat de tulburarea ordinii și liniștii publice și tentativă de distrugere, după ce a aruncat o sticlă incendiară către un bar în parcarea căruia se aflau un stand cu butelii pline cu GPL, dar și mai multe autoturisme.

El a aruncat sticla incendiară dintr-o mașină, iar dispozitivul a căzut pe șosea, unde a ars.

Incidentul s-a petrecut în seara zilei de 4 ianuarie, în jurul orei 23:00, notează news.ro.

„La data de 04 ianuarie, la ora 23.15, poliţiştii Postului de Poliţie Strâmtura s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că, o persoană care se afla într-un autoturism a aruncat cu o sticlă incendiară înspre un local din localitate, care însă a căzut în mod accidental pe drumul judeţean 186, arzând cu flacără deschisă. În acel moment, în parcarea localului se aflau mai multe autoturisme, precum şi un stand cu butelii GPL, iar din incinta localului au ieşit afară mai multe persoane speriate ca urmare a faptei comise”, informează IPJ Maramureş.

Vineri, poliţiştii au identificat trei persoane bănuite de comiterea faptelor, fiind vorba despre tineri cu vârste cuprinse între 17 şi 24 de ani din localitatea Bârsana. Sâmbătă, poliţiştii au făcut, la locuinţa unuia dintre suspecţi, o percheziţie domiciliară, în baza unui mandat emis de către Judecătoria Dragomireşti, ocazie cu care au fost identificate şi ridicate mai multe mijloace materiale de probă. Bărbatul în vârstă de 23 de ani este reţinut, fiind acuzat de tulburarea ordinii şi liniştii publice şi tentativă la distrugere.

Sursa foto: Shutterstock

Autor
Daniel Matei a absolvit Facultatea de Jurnalism din București, iar de-a lungul ultimilor zece ani a lucrat pentru mai multe publicații online din România. El s-a alăturat echipei GÂNDUL.RO în ... vezi toate articolele