Incident teribil în Caraş-Severin. Un bărbat a murit după ce un tractor s-a răsturnat peste el

Publicat: 14 07. 2021, 17:03
Actualizat: 14 07. 2021, 17:03

Un incident cumplit s-a petrecut miercuri în judeţul Caraş-Severin: un bărbat de 57 de ani a murit după ce un tractor s-a răsturnat peste el.

ISU Caraş-Severin a precizat că un tractor a căzut peste o persoană între localităţile Caransebeş şi Delineşti.

La faţa locului au intervenit două echipaje de pompieri militari cu o autospecială de descarcerare şi o ambulanţă SMURD şi un echipaj al SAJ.

Victima, un bărbat în vârstă de aproximativ 57 ani, a fost extrasă de echipajul de descarcerare.

În ciuda faptului că echipajele medicale i-au aplicat bărbatului manevre de resuscitare, acesta nu a putut fi salvat.