Incident uluitor în București. Un șofer de 90 de ani a uitat drumul spre casă și s-a oprit cu mașina în mijlocul intersecției
Un bărbat în vârstă de 90 de ani, care conducea o mașină în București, s-a oprit în mijlocul unei intersecții și le-a cerut ajutor polițiștilor, pentru că uitase drumul spre casă.
„Joi seara, în timp ce fluidizau traficul în zona Piaţa Sudului, poliţiştii locali din cadrul D.G.P.L.C.M.B. s-au confruntat cu o situaţie mai puţin obişnuită: un conducător auto a oprit autoturismul pe Şos. Olteniţei şi nu a mai vrut să-şi continue deplasarea. În vârstă de 90 de ani, D.C. a solicitat sprijin agenţilor Poliţiei Locale Bucureşti, rugându-i să-l conducă acasă întrucât are probleme cu memoria și nu-şi mai aminteşte drumul”, se arată într-un comunicat transmis, sâmbătă de Poliția Locală București.
Va fi reevaluat din punct de vedere medical
Potrivit sursei citate, după identificare, poliţiştii locali l-au însoţit pe bărbat, în siguranţă, până la domiciliul său, din sectorul 5 al Capitalei.
„De asemenea, s-au efectuat demersuri pentru reevaluarea medicală privind dreptul de a conduce autoturisme pe drumurile publice”, ami transmite Poliția Locală.