Inflația a afectat și Târgul de Crăciun 2024 din Drumul Taberei. Cu cât s-a scumpit vinul fiert față de 2023 și cât costă o felie de pizza
Joi seară s-a deschis Târgul de Crăciun din Drumul Taberei. Au fost focuri de artificii, a cântat Direcția 5, iar distracția va continua până pe 27 decembrie. Prețurile la mâncare au crescut însă față de anul trecut, în pas cu inflația. Cât costă în acest an un pahar cu vin fiert față de 2023.
West Side Christmas Market, Târgul de Crăciun din Drumul Taberei, s-a deschide joi, 28 noiembrie.
Târgul va fi deschis până pe data de 27 decembrie 2024.
Locul este de poveste, mai ales că este amenajat în parc, cu foarte multe căsuțe, cu multe distracții, de la patinoar, roată panoramică, căsuța lui Moș Crăciun sau carusel.
La Târgul de Crăciun din Drumul Taberei se găsesc și toată bunătățile, de la sarmale, pomana porcului, fripturi, burger, dar și deserturi delicioase.
Prețurile la mâncare și băutură sunt însă pe măsură.
Inflația a afectat și Târgul de Crăciun.
Târgul de Crăciun din Drumul Taberei: un pahar cu vin fiert s-a scumpit cu 3 lei în 2024
Dacă în 2023 un pahar cu vin fiert costa 12 lei, în 2024 costă 15 lei. O porție de sarmale (5) cu tot cu mămăligă costă 35 de lei în 2024, cu cel puțin 5 lei mai mult decât în 2023.
Un burger cu cartofi prăjiți ajunge și la 60 de lei, iar o felie de pizza costă 17 lei.
Cinci gogoși cu topping costă 20 de lei.
În ceea ce privește distracția, prețurile au rămas aceleași față de anul trecut. De exemplu, pentru o „plimbare” cu roata panoramică se plătește 30 de lei, iar o tură cu trenulețul costă 20 de lei.
Programul primelor zile la Târgul de Crăciun din Drumul Taberei
- Târgul de Crăciun s-a deschis joi, de la ora 17.00. Pe scenă au urcat cei de la Direcția 5
- Weekendul continuă cu aceeași voie bună. Vineri seara, cântă Viorica Pintilie, sâmbătă va fi concert Fuego, iar duminică, de 1 decembrie, face show Irina Sârbu.
Atracții și numeroase surprize până pe 27 decembrie
Vizitatorii se pot bucura de un patinoar generos, de 600 de metri pătrați, de carusel sau de roata panoramică înaltă de 33 de metri.
Copiii sunt așteptați la Căsuța Spiridușilor sau la cea a lui Moș Crăciun, vor putea participa la ateliere și pot experimenta drumul renilor spre casa lui Moș Crăciun din Laponia, cu ajutorul echipamentelor de realitate virtuală.
Ponton încălzit și DJ la WSCM
„În premieră anul acesta, organizatorii au pregătit și pentru cei mari un ponton spectaculos de 260 de metri pătrați, amenajat și încălzit, unde pot savura un vin fiert și se pot bucura de o priveliște extraordinară spre roata panoramică din târg. Distracția pe ponton va fi întreținută de un DJ, lucru care va îmbunătăți experiența de entertainment din cadrul târgului. Nu vor lipsi deserturile, vinul fiert și cadourile pregătite cu migală de artizani iscusiți. Anul acesta, numărul vendorilor este cel mai mare de până acum. 90 de producători de mâncare sau de obiecte artizanale vor putea fi regăsiți în căsuțele cu bunătăți”, mai transmite Primăria Sectorului 6.
Orarul de funcționare:
West Side Christmas Market este deschis zilnic, între orele 14.00 – 22.30 de luni până vineri; și între 11.00 și 22.30 sâmbăta și duminica.
Accesul este gratuit.
Primarul Sectorului 6, Ciprian Ciucu, le recomandă bucureștenilor să vină la Târg cu transportul în comun, fie metrou, fie STB. În ceea ce privește metroul, stația Drumul Taberei se află chiar la intrarea în parc.
Citește și:
Se deschide Târgul de Crăciun din Drumul Taberei 2024, West Side Christmas Market. Ce program are