Prima pagină » Actualitate » Informare meteo de ploi și vânt, în toată țara, până joi. Cum va fi vremea în București

Informare meteo de ploi și vânt, în toată țara, până joi. Cum va fi vremea în București

Informare meteo de ploi și vânt, în toată țara, până joi. Cum va fi vremea în București

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, miercuri, o informare meteo de ploi moderate și vânt, valabilă în toată țara, de miercuri, de la ora 10.00, până joi, la ora 12.00.

Astfel, potrivit meteorologilor, în regiunile estice, sud-estice, precum și în zona Carpaților de Curbură va continua să plouă, în general moderat cantitativ, și se vor acumula 10-20 l/mp și izolat 25 l/mp.

Vântul va prezenta intensificări temporare în Moldova, Dobrogea și estul Munteniei în general cu viteze de 45-55 km/h și pe alocuri 60-70 km/h.

Prognoza meteo pentru București: Vreme răcoroasă și ploi slabe

Și în București, vremea va fi răcoroasă și se vor înregistra ploi slabe, de miercuri până joi, la ora 12.00, potrivit prognozei speciale pentru Capitală, emisă de ANM.

Astfel, miercuri şi posibil joi dimineaţa, trecător va ploua slab, iar vântul va fi moderat în prima parte a intervalului, cu viteze de până la 25-35 km/h, apoi va sufla slab.

Temperatura maximă, mai ridicată decât în ziua precedentă, se va situa în jurul a 19 grade Celsius, iar cea minimă de joi dimineaţă va fi de 8-11 grade Celsius.

Prognoza meteo pentru următoarele două săptămâni. Cum va fi vremea în intervalul 31 mai – 13 iunie

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, luni, prognoza pentru următoarele două săptămâni, mai precis intervalul 31 mai – 13 iunie, când vremea începe să se încălzească, mai ales că intrăm în vara calendaristică.


Citește și:

Ninge la munte în prima zi de vară: A început deszăpezirea pe Transfăgărășan și Transalpina – VIDEO


 

Marian Tănase are o experiență de peste 20 de ani în presa online. A absolvit Facultatea de Jurnalism din cadrul Universității Hyperion în anul 2001, iar în 2002 se angaja deja la portalul Apropo.ro, ... vezi toate articolele

Citește și