Prima pagină » Actualitate » INS. La cât a ajuns pensia medie lunară în trimestrul I, după ce a crescut cu 0,9%

INS. La cât a ajuns pensia medie lunară în trimestrul I, după ce a crescut cu 0,9%

INS. La cât a ajuns pensia medie lunară în trimestrul I, după ce a crescut cu 0,9%

Numărul mediu de pensionari înregistrați în România, la data de 31 martie 2021, era în scădere cu 24.000 de persoane faţă de trimestrul precedent, fiind consemnat un total de 599 milioane persoane, în condițiile unei pensii medii lunare de 1.650 lei, în creștere cu 0,9%, potrivit datelor Institutului Naţional de Statistică (INS).

Pensionarii de asigurări sociale de stat, care reprezintă 91,5% din total pensionarilor de asigurări sociale, erau în număr de 4,665 milioane,  cu 14.000 mai puțin faţă de trimestrul precedent. Pensia medie a fost de 1.597 lei, iar raportul dintre pensia medie nominală netă de asigurări sociale de stat pentru limită de vârstă cu stagiu complet de cotizare (fără impozit şi contribuţia de asigurări sociale de sănătate) şi câştigul salarial mediu net a fost de 54,6% (comparativ cu 54,2% în trimestrul precedent).

Dacă ne raportăm la trimestrul I din 2020, trebuie remarcat faptul că numărul mediu de pensionari a scăzut cu 34.000, iar cel al categoriei aparţinând asigurărilor sociale de stat s-a diminuat cu 5.000. Pe de altă parte, pensia medie lunară şi pensia medie de asigurări sociale de stat s-a majorat cu 16,0%, respectiv cu 16,2% – comunicat Institutul Naţional de Statistică.

În primele trei luni din acest an, pensionarii de asigurări sociale deţin ponderea majoritară (99,98%) în numărul total de pensionari. Pensionarii pentru limită de vârstă au avut cea mai mare pndere (79,0%). în timp ce cei cuprinşi în categoriile de pensii anticipată şi anticipată parţial au reprezentat 2,2%.

16 pensionari la 10 salariaţi în judeţul Teleorman

Potrivit INS, raportul pe total dintre numărul mediu de pensionari de asigurări sociale de stat şi cel al salariaţilor a fost de 9 la 10; acest raport prezintă variaţii semnificative în profil teritorial, de la numai 4 pensionari la 10 salariaţi în judeţul Ilfov, la 16 pensionari la 10 salariaţi în judeţul Teleorman, 15 la 10 în judeţul Giurgiu şi 14 la 10 în judeţele Botoşani şi Vaslui.

În același timp, și pensia medie de asigurări sociale de stat a variat cu discrepanţe semnificative în profil teritorial, cele mai mari diferențe dintre valoarea minimă şi cea maximă fiind de 849 de lei (1.269 lei în judeţul Botoşani, 1.276 lei în judeţul Giurgiu, 1.296 lei în judeţul Vrancea faţă de 2.118 lei în judeţul Hunedoara, 2.017 lei în municipiul Bucureşti şi 1.886 lei în judeţul Braşov).

Cât privește numărul total al beneficiarilor de indemnizaţii sociale), în trimestrul I 2021, au fost înregistrate  940.100 persoane, din care  795.100 persoane din sistemul asigurărilor sociale de stat, reprezentând 17,0% din totalul pensionarilor din această categorie.

La acestea se adaugă alte 140.300 persoane din rândul pensionarilor proveniţi din fostul sistem pentru agricultori (57,8% din totalul acestora), dar și 4.700 de persoane din sistemul militar (,5% din totalul acestei categorii), potrivit INS.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Alarma medicilor: Boala care revine și amenință bebelușii
Digi24
Avionul premierului slovac a fost puternic avariat pe aeroportul din Bruxelles: „Nu se mai poate zbura cu el”
Cancan.ro
BREAKING | Wiz Khalifa, condamnat în România la 9 luni de închisoare cu executare!
Prosport.ro
FOTO. Rădoi și-a dus prințesa la mall cu „iahtul pe roți” de la Bentley, pe care a dat peste 350.000 de euro. EXCLUSIV
Adevarul
Detaliul din biroul lui Vladimir Putin care a dat de gol o nouă minciună a propagandei Kremlinului
Mediafax
Sărbătorile dăunează grav sănătății. Ce probleme medicale riscă românii în această perioadă
Click
Cele 3 zodii care vor trăi o perioadă de fericire intensă, începând din 19 decembrie. Cine sunt nativii norocoși
Digi24
Guvernul va achita o datorie veche de peste 30 de ani către SUA, pentru un credit folosit la importul de bumbac
Cancan.ro
A început războiul pentru averea Rodicăi Stănoiu! Moștenitorii surpriză, care i-au luat fața Puișorului
Ce se întâmplă doctore
Vremea se schimbă radical înainte de sărbători! Care sunt zonele în care va ninge abundent de Crăciun
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Un român a mers ani de zile cu o Toyota hibrid, dar nu i-a făcut niciun schimb de ulei: „Am crezut că e electrică”
Descopera.ro
Savantul care a riscat TOTUL pentru a salva omenirea
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. ION: – Părinte, am voie să mă uit după femei cu posteriorul mare?
Descopera.ro
Descoperire arheologică fabuloasă: Scoicile care cântau acum 6.000 de ani