INS: PENSIA medie lunară a crescut cu 6,4% în trimestrul III, la 2.582 lei; numărul mediu de pensionari a ajuns la 4.965 milioane

Publicat: 19 12. 2024, 11:15
Actualizat: 19 12. 2024, 11:15

Românii au beneficiat de pensii mai mari în perioada iulie-septembrie 2024, pensia medie lunară ajungând la 2.582 de lei, ceea ce reprezintă o creștere de 6,4% față de trimestrul anterior, potrivit datelor publicate joi de Institutul Național de Statistică (INS).

Numărul mediu de pensionari a fost de 4.965 milioane de persoane, în scădere cu 6.000 față de trimestrul II 2024. Dintre aceștia, 4.597 milioane au fost pensionari din sistemul de asigurări sociale de stat, înregistrând o scădere de 2.000 față de trimestrul anterior.

Pensia medie lunară (determinată luând în calcul sumele pentru pensiile tuturor categoriilor de pensionari – de asigurări sociale, invaliditate, urmaș etc.- plătite de casele de pensii a fost de 2.582 lei, în creṣtere cu 6,4% faṭă de trimestrul precedent.

Pensia medie de asigurări sociale de stat a fost de 2459 lei, iar raportul dintre pensia medie nominală netă de asigurări sociale de stat pentru limită de vârstă cu stagiu complet de cotizare (fără impozit ṣi contribuṭia de asigurări sociale de sănătate) şi câştigul salarial mediu net a fost de 53,5% (comparativ cu 50,4% în trimestrul precedent).

Indicele pensiei medii reale faţă de trimestrul precedent, calculat ca raport între indicele pensiei nominale pentru calculul pensiei reale şi indicele preţurilor de consum a fost de 105,1%.

Trimestrul III 2024 comparativ cu trimestrul III 2023:

Numărul mediu de pensionari a scăzut cu 14 mii persoane, iar cel al categoriei aparținând asigurărilor sociale de stat a scăzut cu 4 mii persoane.

Pensia medie lunară și pensia medie de asigurări sociale de stat au crescut comparativ cu același trimestru al anului precedent, cu 22,0% , respectiv cu 22,5%.

Trimestrul III 2024 comparativ cu trimestrul II 2024:

Numărul mediu de pensionari a fost în scădere cu 6 mii persoane faţă de trimestrul precedent, iar numărul mediu de pensionari de asigurări sociale de stat a fost în scădere cu două mii persoane.

Pensia medie lunară ṣi pensia medie de asigurări sociale de stat au crescut faṭă de trimestrul precedent, cu 6,4% ṣi respectiv cu 7,3%.

Trimestrul III 2024

Pensionarii de asigurări sociale deţin ponderea majoritară (99,98%) în numărul total de pensionari.

Pensionarii de asigurări sociale de stat reprezintă 92,6% în totalul celor de asigurări sociale. Pe categorii de pensii, dintre pensionarii de asigurări sociale, numărul pensionarilor pentru limită de vârstă a fost preponderent, reprezentând 80,2%, urmaţi de pensionari cu pensiile de urmaş cu o pondere de 9,6% şi de pensionari cu pensii de invaliditate, care au reprezentat 8,0%. În categoria pensionarilor de asigurări sociale, cele mai mici ponderi le-au avut pensionarii cu pensii anticipate parţial, cu o pondere de 2,1% şi pensionarii cu pensii anticipate, a căror pondere a fost de numai 0,1%.

La nivel național, raportul dintre numărul mediu al pensionarilor de asigurări sociale de stat și cel al salariaților a fost de 8 pensionari la 10 salariați. Totuși, acest raport diferă considerabil între județe: în București și Ilfov există 4 pensionari la 10 salariați, în timp ce în județele Vaslui și Teleorman raportul este de 14, respectiv 15 pensionari la 10 salariați.

Pensia medie de asigurări sociale de stat a variat cu discrepanţe semnificative în profil teritorial, ecartul dintre valoarea minimă şi cea maximă fiind de 1255 de lei (1945 lei în judeţul Botoṣani, 1968 lei în judeṭul Vrancea, 1978 lei în judeṭul Giurgiu faţă de 3200 lei în judeṭul Hunedoara, 3117 lei în Municipiul Bucureşti ṣi 2897 lei în judeṭul Gorj).

Numărul total al beneficiarilor prevederilor OUG3nr.6/2009 privind instituirea pensiei sociale minim garantate (în prezent – indemnizaţie socială), în trimestrul III 2024, a fost de 1072,2 mii persoane, din care:

  •  973,6 mii persoane din sistemul asigurărilor sociale de stat, reprezentând 21,2% din totalul pensionarilor din această categorie;
  •  93,8 mii persoane din rândul pensionarilor proveniţi din fostul sistem pentru agricultori, reprezentând 65,3% din totalul acestora;
  •  4,8 mii persoane din sistemul militar, reprezentând 2,2% din totalul acestei categorii.

Foto: Shutterstock

CITEȘTE ȘI:

Cine sunt PENSIONARII care ar putea să primească mai mulți bani, până la sfârșitul acestui an. Sunt vizate peste 100.000 de persoane

Această categorie de pensionari din România va primi pensii mărite la 2.800 lei, de la 1 ianuarie 2025