INSEMEX a finalizat expertiza în cazul incendiului de la Crevedia. Care a fost cauza exploziei
Institutul Naţional de Cercetare – Dezvoltare pentru Securitate Minieră și Protecţie Antiexplozivă (INSEMEX) Petroșani a stabilit cauza exploziei de la Crevedia, care a provocat decesul a șase persoane și rănirea a peste 50 de alți cetățeni aflați în preajma stației GPL, pe lângă pagubele materiale de zeci de milioane de euro, arată surse judiciare pentru Gândul.
Raportul INSEMEX include concluziile specialiștilor care au investigat catastrofa de la Crevedia, când o explozie puternică, urmată de un incendiu, s-a produs, în după-amiaza zilei de 26 august, la o stație GPL din Crevedia, județul Dâmbovița.
Nor de gaze explozive pe un perimetru de 40 de metri
Conform informațiilor Gândul, acest raport va fi anexat celui al Institutului Național de Expertize Criminalistice (INEC), care este subcontractant al lucrării în procedura anchetei.
Surse judiciare au confirmat pentru Gândul că raportul specialiștilor evidențiază faptul că incendiul a avut loc din cauza unui nor de gaze care se formase pe un perimetru de aproximativ 40 de metri, inclusiv deasupra clădirii.
Mai exact, a fost vorba de „un nor de gaze explozive de mari dimensiuni de circa 40 de metri dimensiune”. În plus, transvazarea GPL-ului a fost făcută cu dispozitive neadecvate din cisterna mare în cea mică.
În urma expertizei nu s-a putut stabili cu exactitate care a fost sursa izbucnirii flăcărilor. Drept urmare, sursa putea fi electrică, termică, mecanică, foc deschis sau electrostatică, conform specialiștilor.
Amestecul s-a suprapus peste clădirea de birouri, unde putea fi orice, inclusiv o țigară aprinsă. Sursa mecanică posibilă putea fi, conform specialiștilor și lovirea cu o rangă a unei componente mecanice a cisternei, provocând scânteie.
Deci, principala cauză a fost formarea norului de gaze explozive de 40 de metri diametru de la transvazare. Sursa aprinderii rămâne imposibil de identificat, este concluzia dezvăluită de surse judiciare pentru Gândul.
Traseul dosarului
Raportul INSEMEX este esențial pentru formularea unei concluzii în ancheta privind tragedia de la Crevedia, respectiv a unei decizii privind trimiterea dosarului în instanță.
Pe 29 noiembrie, patronii staţiei GPL de la Crevedia, Ionuţ Daniel Doldurea şi Cosmin Ionuţ Stîngă, au fost plasaţi în arest la domiciliu, prin decizia definitivă a Tribunalului Bucureşti. Cei doi fuseseră arestaţi preventiv pe 6 septembrie, măsură prelungită până în 4 decembrie.
Ionuţ Doldurea este fiul primarului din Caracal, Ion Doldurea, suspendat din PSD. În referatul procurorilor cu propunere de prelungire a măsurii arestării preventive s-a reţinut că ”inculpaţii, în decursul unei perioade de timp de cel puţin 3 ani, au promovat în cadrul societăţii, în mod sistematic, o politică de funcţionare grefată pe încălcarea repetată a dispoziţiilor legale privind derularea operaţiunilor de alimentare, transport, transvazare şi depozitare cu combustibil GPL, toate efectuate în scop pecuniar, sfidând deciziile de ordin administrativ aplicate de autorităţile publice cu atribuţii de supraveghere şi control în materie şi abdicând în mod nepermis de la normele elementare ce se impuneau a fi respectate în desfăşurarea acestei activităţi”.
Oamenii legii susţin că incendiul şi exploziile au fost cauzate, cel mai probabil, de scurgerile de gaze de la autocisternele sau cisternele depozit amplasate în curtea firmei şi de existenţa unei surse de aprindere.
Despăgubiri de zeci de milioane de euro
Potrivit procurorilor, faptele menţionate au avut următoarele consecinţe: decesul a șase persoane, vătămarea corporală a 55, șapte case distruse total, 82 de case distruse parţial, alte distrugeri materiale semnificative – autospeciale ale echipelor de intervenţie, echipamente de intervenţie, bunuri materiale ale cetăţenilor aflate pe o rază de aproximativ 1,5 km, conform celei mai recente informări a Parchetului General din 26 octombrie.
Din cercetările efectuate, rezulta că dispozițiile procesual-penale cu privire la persoana vătămată sunt incidente față de 169 de persoane. Până în acel moment al urmăririi penale au fost audiate, în calitate de persoană vătămată, 158 de persoane. Dintre acestea, 132 de persoane s-au constituit parte civilă în cauză cu suma totală de 26.463.543 euro și 615.535 lei,
Până la acea dată, 27 persoane au fost audiate în calitate de martor, majoritatea fiind angajați ai societății comerciale.
La începutul lunii septembrie, primii proprietari de locuințe și sedii de afaceri din Crevedia, care au fost afectate de exploziile de la stația GPL din 26 august au depus cereri pentru a primi despăgubiri din partea companiilor de asigurare unde încheiaseră polițe facultative pentru a se proteja în fața unor riscuri suplimentare.
La acel moment, conform informațiilor din piață, era vorba de doar sub o cincime din totalul clădirilor afectate, restul, cel mai probabil nu au asigurări, din moment ce nu contactaseră încă agenții companiilor din acest segment.
CITIȚI ȘI: