INSP: Subvarianta BA.2 a tulpinii Omicron, mai contagioasă, a fost detectată și în România

Publicat: 01 02. 2022, 17:36
Sursă Foto: Pixabay - Ilustrativ

Subvarianta BA.2 a tulpinii Omicron a coronavirusului, care este mai transmisibilă decât BA.1, a fost detectată și în România, arată un raport publicat marți de către Institutul Național de Sănătate Publică (INSP).

Până acum în România au fost confirmate 1.146 de cazuri de COVID-19 cu varianta Omicron, 13 dintre acestea fiind cu subvarianta BA.2, potrivit raportului INSP.

În prezent, în România este dominantă varianta Omicron a SARS-CoV-2, în timp ce varianta Delta a virusului a pierdut teren.

Conform datelor publicate marți de către Institutul Național de Sănătate Publică, până acum în România au fost făcute 9.434 secvențieri, din care 278 în ultima săptămână – 24-30 ianuarie, fiind confirmate 8.827 de cazuri COVID-19 cu variante ale SARS-CoV-2 care determină îngrijorare (VOC):

  • cu varianta Alpha – 1.722
  • cu varianta Beta – 11
  • Gamma – 23
  • Delta – 5.925
  • Omicron – 1.146

Statistic vorbind, Alpha nu mai reprezintă o variantă care determină îngrijorare

Potrivit INSP, proporția cazurilor COVID cu varianta Delta din numărul total de cazuri confirmate cu VOC a continuat să scadă în ultima săptămână (67,1%), față de săptămâna anterioară (69%), fapt care se explică prin creșterea numărului de cazuri confirmate cu varianta Omicron, în paralel cu scăderea celor confirmate cu varianta Delta.

La nivel mondial, subvarianta „originală” BA.1 reprezintă peste 98% din cazurile Omicron, dar ”vărul” său apropiat BA.2 a devenit rapid tulpina dominantă în Danemarca, detronând BA.1 în a doua săptămână a lunii ianuarie.

Subvarianta BA.2 a Omicron, supranumită „invizibilă”

La nivel mondial, BA.1 reprezenta 98,8% dintre cazurile secvențiate înregistrate în baza de date publică de urmărire a virusurilor GISAID până la data de 25 ianuarie.

Mai multe țări raportează însă creșteri recente ale cazurilor cu subvarianta cunoscute sub numele de BA.2, potrivit Organizației Mondiale a Sănătății. În plus față de BA.1 și BA.2, OMS a precizat că mai există alte două subvariante sub umbrela Omicron – BA.1.1.1.529 și BA.3.

Toate sunt strâns legate genetic, dar fiecare prezintă mutații care ar putea modifica modul în care se comportă.

Subvarianta BA.2 a tulpinii Omicron a coronavirusului, care a preluat rapid controlul în Danemarca, este mai transmisibilă decât BA.1 și mai capabilă să infecteze persoanele vaccinate, conform unui studiu danez citat de Reuters.

„Concluzia este că Omicron BA.2 este în mod inerent substanțial mai transmisibil decât BA.1 și că are, de asemenea, proprietăți imun-evazive care reduc și mai mult efectul protector al vaccinării împotriva infecțiilor”, au spus cercetătorii studiului.

Studiul, care nu a fost încă evaluat, a fost realizat de cercetători de la Statens Serum Institut (SSI), Universitatea din Copenhaga, Institutul de Statistică din Danemarca și Universitatea Tehnică din Danemarca.

„Dacă ați fost expus la Omicron BA.2 în gospodăria dvs., aveți 39% probabilitate de a fi infectat în șapte zile. Dacă, în schimb, ați fost expus la BA.1, probabilitatea este de 29%”, a spus pentru Reuters autorul principal al studiului, Frederik Plesner.

Asta sugerează că BA.2 este cu aproximativ 33% mai infecțios decât BA.1, a adăugat el.

Dacă o infecție BA.1 anterioară nu protejează împotriva BA.2, „ar putea fi un fel de val cu două cocoașe”, a spus Ozer. „Este prea devreme pentru a ști dacă acest lucru se va întâmpla”, a explicat expertul.

Vestea bună, a spus el, este că vaccinurile și dozele booster încă „țin oamenii departe de spital și nu lasă oamenii să moară”.