Prima pagină » Actualitate » Instanța de apel a respins cererea de sesizare a CJUE în dosarul mitei lui Sorin Oprescu. Decizia de ultimă oră a judecătorilor

Instanța de apel a respins cererea de sesizare a CJUE în dosarul mitei lui Sorin Oprescu. Decizia de ultimă oră a judecătorilor

Instanța de apel a respins cererea de sesizare a CJUE în dosarul mitei lui Sorin Oprescu. Decizia de ultimă oră a judecătorilor

Dosarul în care Sorin Oprescu, fost primar general al Capitalei, a fost condamnat în primă instanță la 5 ani și 4 luni de închisoare se va judeca, în apel, pe data de 14 octombrie. Curtea de Apel București (CAB) a respins, joi, cererea de sesizare a Curții de Justiție a Uniunii Europene, pentru clarificarea unei chestiuni de drept invocată la termenul trecut de Bogdan Popa, fost șef al Administraţiei Cimitirelor şi Crematoriilor Umane. Mai exact, co-inculpatul lui Oprescu voia să afle dacă ascunderea unei sume înseamnă sau nu „spălare de bani”.

„În temeiul art.2, alin.1 şi alin.2 din Legea nr.340/2009, respinge, ca neîntemeiată, cerere de sesizare a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene, formulată de apelantul-intimat-inculpat Popa Bogdan-Cornel. Definitivă. Pronunţată în şedinţa publică din data de 30.IX.2021”, se arată în minuta CAB.

Astfel, procesul va continua pe data de 14 octombrie, când vor avea loc dezbaterile finale.

Un inculpat din dosarul lui Oprescu voia trimiterea cauzei la CJUE

Avocata lui Bogdan Popa a cerut, pe data de 16 septembrie, sesizarea CJUE pentru a fi lămurit înțelesul și limitele faptei de spălare de bani.

Potrivit legislației, spălarea de bani se pedepsește cu închisoarea de la 3 la 12 ani și este definită în felul următor: „schimbarea sau transferul de bunuri, cunoscând că provin din săvârșirea de infracțiuni, în scopul ascunderii sau disimulării originii ilicite a acestor bunuri sau în scopul de a ajuta persoana care a săvârșit infracțiunea din care provin bunurile să se sustragă de la urmărire, judecată sau executarea pedepsei”.

Avocata lui Bogdan Popa voia să afle de la CJUE dacă sintagma „în scopul ascunderii” este o faptă ilicită care să atragă sancțiunea pentru spălare de bani.

La bani s-a referit și Sorin Oprescu, la ieșire din sala de judecată, întrebat fiind cum justifică suma de 25.000 de euro ce ar fi fost găsit în autoturismul său în noaptea flagrantului.

Solicitarea, venită pe ultima sută de metri în dosarul lui Sorin Oprescu, a surprins-o pe președinta completului de judecată, jud. Daniela Panioglu: „De ce trebuie să o discutăm în complet de divergență?”.

De a fost chemat un al treilea magistrat să îl judece pe Oprescu

Apelul lui Sorin Oprescu și al celorlalți inculpați se judecă în complet de divergență (format din trei judecători). Asta după ce doi magistrați care formau inițial completul de judecată – jud. Daniela Panioglu și jud. Valentin Mihai – nu s-au pus de acord asupra soluției. Astfel, un complet separate al Curții de Apel a hotărât ca un al treilea magistrat – jud. Claudia Jderu – să încline balanța.

Judecătoarea Claudia Jderu este cea care a soluţionat pe fond dosarul finanţării ilegale a campaniei din 2009 în care Elena Udrea şi Ioana Băsescu au primit 8 ani, respectiv 5 ani de închisoare cu executare. „O blestem să simtă copiii ei ce simt copiii mei”, a fost reacţia Elenei Udrea după aflarea deciziei.

Potrivit DNA, de la finalul anului 2013, Sorin Oprescu a condus un grup infracţional organizat, constituit de directorul Administraţiei Cimitirelor şi Crematoriilor Umane, Bogdan Cornel Popa, care avea ca scop săvârşirea de infracţiuni de corupţie, mai precis dare şi luare de mită, din sume provenite din bugetul municipalităţii.

Pe 5 septembrie 2015, Sorin Oprescu a primit la locuinţa sa din Ciolpani suma de 25.000 de euro de la subalternul său Bogdan Popa, bani care ar fi provenit, conform DNA, din acte de corupţie.

 

Ionuț Mureșan este reporter pe domeniul Justiție-Afaceri Interne din 2006 și a lucrat de atunci pentru publicațiile NewsIn, Gardianul, Puterea, Mediafax, Evenimentul zilei și Adevărul. În 2007 ... vezi toate articolele

Citește și