Instanța SUSPENDĂ executarea ordinului ANPC împotriva Băncii Transilvania. Ce se întâmplă cu calculul ratelor la credite

Publicat: 16 06. 2023, 19:30
Sursa foto: Shutterstock/ Caracter ilustrativ

Curtea de Apel Cluj a suspendat vineri, 16 iunie, efectele ordinului Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorului (ANPC) privind modul de calcul al ratelor la credite acordate de Banca Transilvania (BT). Astfel, toate măsurile dispuse de ANPC își încetează efectele până la soluționarea definitivă a litigiilor declanșate de bancă împotriva procesului verbal de contravenție și a ordinului Autorității.

Astfel, ordinul ANPC este suspendat până la judecarea cauzei pe fond.

„Admite cererea de suspendare formulată de reclamanta Banca Transilvania SA în contradictoriu cu pârâţii Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) şi Președintele ANPC. Dispune suspendarea Ordinului nr.424 din 23.05.2023 emis de Președintele ANPC până la pronunţarea instanţei de fond. Executorie de drept. Cu recurs în termen de 5 zile de la comunicare care se depune, sub sancțiunea nulităţii, la Curtea de Apel Cluj. Pronunţată azi 16.06.2023 prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei”, se arată în minuta instanței publicată pe portaljust.ro.

În acelasi timp, BT reamintește pe site-ul propriu că un client poate alege încă de la început sau pe perioada derulării unui credit, modalitatea de rambursare care i se potrivește cel mai bine, în rate egale sau descrescătoare.

Cele 19 bănci sancționate de ANPC ar fi contestat decizia în instanță

Potrivit informaţiilor din piaţă, toate cele 19 bănci sancționate de ANPC ar fi contestat decizia autorităţii în instanță. Avocaţii susţin că, potrivit legii, nu există o determinare clară a felului în care sunt calculate anuităţile. Mai exact, diferenţierea este destul de clară: rambursarea se va face în rate egale sau descrescătoare, fără a se stipula expres cât din rata revine soldului, cât dobânzii.

În cadrul activității sale de supraveghere a pieței, ANPC a realizat o serie de verificări a modului în care băncile pun în practică contractele de creditare pe termen mediu și lung, cu termen de rambursare de peste 10 ani, către consumatorul-persoană fizică, în lei sau valuta, precum și dacă elementele prevăzute în condițiile contractuale respectă drepturile consumatorilor.

Până în acest moment, au fost verificați 11 operatori economici financiari bancari care activează pe teritoriul României, la care ANPC susține că a identificat fapte contravenționale, respectiv practici comerciale înșelătoare cu privire la modul de calcul al ratelor, prin faptul că, pe graficul de rambursare, rata era compusă, în primii ani, 25% din soldul principal de rambursat și 75 % dobândă. Prin aceasta modalitate de calcul, consumatorii plăteau, de fapt, preponderent dobândă, arată ANPC.

”Dacă fie și unui singur consumator i-a fost dată întreaga viață peste cap, ca urmare a dorinței acestuia de a-i fi mai bine, suntem obligați să îi fim alături.
În cazul de față, este vorba despre un număr foarte mare de consumatori ce au devenit peste noapte susținători ai unui întreg sistem bancar și mai puțin ai lor înșiși.
Să realizezi că, la jumătatea contractului de împrumut, nu ai făcut altceva decât să plătești dobânzi și foarte puțin din credit, este o povară mare pe umerii debitorilor. Dacă lucrurile ar fi fost echilibrate, într-un mod rațional și în favoarea consumatorilor, probabil multe familii, astăzi, nu ar mai trăi o dramă financiară.
Sub aceste aspecte, astăzi sancționate de către Autoritatea noastră, par să se ascundă și interese de grup, și o atitudine cartelară. Vom transmite și Consiliului Concurenței cele constatate de către colegii noștri pentru a face și dânșii o analiză a întregii situații.
Dacă există sedii elegante, cămătăria poate avea alt nume.
În perioada imediat următoare voi emite ordine de încetare a acestor practici și suntem pregătiți inclusiv de o luptă în instanță pentru miile de consumatori astăzi îngenuncheați de povara ratelor”, a declarat Horia Constantinescu, președintele ANPC.