Instituția din România unde angajații primesc în plus 30% din salariu, „spor de COVID”
Toţi salariaţii de la Prefectura Botoşani, cu excepţia prefectului şi subprefecţilor, beneficiază de un sport suplimentar pentru implicarea în activităţi de prevenire şi combatere a efectelor pandemiei de COVID-19! Este vorba de un spor de 30% din salariu!
Potrivit prefectului Dan Nechifor, sporul se ridică la 30% din salariu şi este acordat în baza Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului 131/2020, care prevede că „personalul din instituţiile prefectului care va beneficia de acordarea sporului se stabileşte prin ordin al prefectului la propunerea motivată a şefului nemijlocit, din care să rezulte activitatea şi modul de implicare în prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19 şi care au presupus un risc suplimentar şi/sau un volum mai mare de muncă”.
„Trebuie să luaţi în calcul că 25% dintre colegii mei au trecut prin boală”
„Fără să îmi aduc aminte de cele două tururi de alegeri unde colegii mei din Instituţia Prefectului au fost în prima linie, pot să îmi aduc aminte de toate celelalte activităţi în care colegii mei au fost implicaţi în combaterea pandemiei şi trebuie să luaţi în calcul că 25% dintre colegii mei au trecut prin boală”, a afirmat Nechifor, citat de Agerpres.
Sporul se acordă, potrivit actului normativ, pe întreaga perioadă a stării de alertă!
Compania care le dă angajaților „bonus de Covid-19”. Câți bani primesc salariații
În plină criză economică generată de pandemia care a lovit lumea, o mare companie oferă angajaților săi prime. „Bonus de Covid-19”, mai precis! Este vorba despre una dintre cele mai puternice firme europene din industria auto.
Producătorul Daimler AG va acorda angajaţilor germani „bonus de pandemie”, anunță conducerea gigantului auto.