Prima pagină » Actualitate » Întâlnire de gradul zero între Dincă și Cumpănașu: „Are față de golan / Arată mult prea bine, dar nu e imens, așa cum s-a spus” VIDEO

Întâlnire de gradul zero între Dincă și Cumpănașu: „Are față de golan / Arată mult prea bine, dar nu e imens, așa cum s-a spus” VIDEO

Alexandru Cumpănașu a povestit, miercuri, cum a fost prima întânire cu Gheorghe Dincă, cel acuzat că a ucis două fete la Caracal, în vara lui 2019.

„Mi s-a părut altfel decât a fost descris de toată lumea de până acum! Un bărbat deloc impunător, de statură mijlocie, nu imensă, așa cum s-a spus! Este un golan, șmecher, la o vârstă mai înaintată! Are față de golan. Am rezistat cu greu să-l văd, cu atât mai mult cu cât a distrus atâtea vieți”, a declarat Alexandru Cumpănașu, miercuri, în fața Tribunalului Olt, de la Slatina acolo unde are loc procesul de judecare a lui Dincă.

„Se joacă cu toată lumea, este un personaj pe care l-am văzut cu alți ochi acum”

Cumpănașu a mai declarat că Dincă nu pare a avea probleme psihicie sau fizice, după perioada de arest!

„Se joacă cu toată lumea, este un personaj pe care l-am văzut cu alți ochi acum! Un om care după această perioadă de arest preventiv arată mult prea bine”, a mai declarat Alexandru Cumpănașu.

Cumpănașu este martor în proces!

Alexandru Cumpănașu s-a prezentat miercuri la Tribunalul Olt, acolo unde are loc un nou termen în procesul în care Gheorghe Dincă este judecat pentru uciderea celor două fete din Caracal! Acesta este martor în proces.

La ultimul termen, de pe 17 februarie, Gheorghe Dincă a fost pus față în față cu primii martori! Cel acuzat că a ucis cu sălbăticie două copile a luat-o la întrebări pe bunica Luizei Melencu, din boxă!

Recomandarea video

Mediafax
Cu cât s-au scumpit sărbătorile românilor? Fiscaliști: Masa tradițională de Crăciun, bradul și cadourile „modeste” costă 500 de euro în 2025
Digi24
Ordin de arestare pentru Gari Kasparov. Fostul campion de șah este un critic al lui Vladimir Putin
Cancan.ro
Tavanul unui hotel din Sibiu s-a prăbușit peste turiștii din locație. A fost declanșat Planul Roşu: bilanțul victimelor
Prosport.ro
FOTO. Antrenoarea de tenis care predă în rochii îndrăznețe și pantofi cu toc a atras atenția tuturor
Adevarul
Decizie disperată: Antena 1 își vrea banii înapoi, după ce a plătit o avere pentru difuzarea Cupei Mondiale. Alt post TV ar urma să transmită o parte din meciuri
Mediafax
Nicușor Dan a gustat colăcei în timp ce colindătorii cântau la Cotroceni. Mirabela Grădinaru nu a cedat poftelor
Click
Cum se coace corect cozonacul. Temperatura potrivită pentru cuptorul electric și pe gaz
Digi24
VIDEO. Accident pe noul tronson al Autostrăzii Moldovei, în prima oră de la deschiderea circulației
Cancan.ro
Ce boli avea Mălina Guler? Diagnosticele care i-au mâncat viața
Ce se întâmplă doctore
Cum se menține în formă Ricky Martin, la 53 de ani! Zeul latino care sfidează timpul
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Cele mai periculoase modificări de soft și simptomele grave pe care le provoacă motorului
Descopera.ro
Structuri misterioase detectate în Cosmos!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Soțul tău are o amantă tânără! Îmi pare rău!
Descopera.ro
Nicolae Ceaușescu și recordurile vânătorești