FOTO | Întâlnirea dintre Lavrov și Kuleba s-a încheiat fără progrese semnificative. Ministrul rus, afirmație halucinantă: „Noi nu am invadat Ucraina”. Ce spune despre posibilitatea atacării altor state
Întâlnirea dintre miniștrii de externe rus și ucrainean se încheie fără progrese în privința încetării focului sau în ce privește coridorul umanitar de la Mariupol. Serghei Lavrov și Dmytro Kuleba s-au întâlnit în Antalya, Turcia, iar la masa negocierilor a participat și omologul lor turc.
Într-o conferință de presă organizată după întâlnirea care a durat o oră și jumătate, Kuleba a spus că nu s-a făcut niciun progres în privința încetării focului și că Lavrov nu s-a angajat să facă un coridor umanitar în Mariupol, potrivit The Guardian.
Ministrul ucrainean de Externe spune că cele două părți au convenit să continue eforturile de a găsi o soluție la problemele umanitare din Ucraina.
El spune că ar fi gata să se reîntâlnească „în acest format dacă există perspective pentru o discuție substanțială și căutarea de soluții”, potrivit BBC.
Demnitarul ucrainean a adăugat că este de părere că atunci când doi miniștri de externe se întâlnesc, au mandatul de a negocia probleme de pace și securitate.
„Sunt gata să continui această angajament cu scopul de a pune capăt războiului din Ucraina, de a opri suferința civililor ucraineni și de a elibera teritoriile noastre de ocupație rusă”, a mai spus Kuleba.
Serghei Lavrov: Toți cei care trimit arme în Ucraina sunt responsabili pentru ce se întâmplă în Ucraina
În paralel, Lavrov a ținut o conferință de presă în care a spus că reamintit Ucrainei că Rusia și-a prezentat propunerile și că acestea au discutat chestiuni umanitare.
El a mai spus că Rusia este pregătită să discute despre garanțiile de securitate pentru Ucraina și că Moscova va ieși din criză cu noi viziuni asupra lumii și fără iluzii legate de Occident.
„Noi nu am atacat Ucraina, nu pregătim atac asupra altor țări. Pentagonul a făcut multe lucruri rele, a folosit banii din taxe pentru a realiza arme biologice în Ucraina. Ucrainenii au realizat aceste activități în secret, deși ele sunt interzise. Toți cei care trimit arme în Ucraina sunt responsabili pentru ce se întâmplă în Ucraina, inclusiv cei care trimit mercenari”, a spus Lavrov, citat de G4Media.
„Pur și simplu am explicat Ucrainei de multe ori că a apărut o situație care creează amenințări directe la adresa securității Federației Ruse. În ciuda anilor noștri de memorii, îndemnuri, apeluri, nimeni nu ne-a ascultat”, a mai spus oficialul rus.
Referitor la un potențial atac nuclear, Lavrov a subliniat: „Nu vreau să cred, și nu cred, că va începe un război nuclear” și a catalogat zvonurile legate de acest subiect drept „farse vechi”.
Au trecut deja 15 zile din momentul în care Rusia a invadat Ucraina.