Interlopul care l-a amenințat cu moartea pe șeful IPJ Dâmbovița este un apropiat al clanului Cămătarilor. Le păzește afacerile din Târgoviște
Bărbatul care l-a amenințat cu moartea pe șeful IPJ Dâmbovița, comisarul șef Adrian Antofie, este un apropiat al clanului Cămătarilor. Acesta s-ar ocupa de paza mai multor afaceri deschise, la Târgoviște, de către membrii grupării din București.
Un membru al lumii interlope din Târgoviște, cunoscut cu numele de Dragoș Turcu, a intrat în atenția anchetatorilor după ce a postat, pe Facebook, o filmare în care îl amenință cu moartea pe șeful poliției județene. În acest sens, bărbatul s-a filmat în timp ce trage pe nas dintr-o farfurie și arată, la cameră, un pistol și un încărcător ce pare să conțină muniție letală.
Supărat că i s-a făcut dosar penal după ce a condus drogat și a provocat un accident, bărbatul i-a transmis șefului IPJ Dâmbovița că s-a decis să-l omoare.
„Dacă e să mă duc la pârnaie, mă duc pentru că te mierlesc”
„Vreau şi eu ca Antofie să vină să îmi spargă şi mie uşa acum. Să nu spună că dau cu cauciuc….vreau să îmi spargă uşa. Sunt pregătit. Dacă e să mă duc la pârnaie, nu mă duc că m-ai prins pe mine drogat la volan. Nu, nu, dacă e să mă duc la pârnaie, mă duc pentru că te mierlesc. Sparge-mi uşa, dar să fii pregătit când mi-o spargi, nu să vii cu doi, trei inşi, că degeaba vii cu doi, trei inşi. Aveţi veste antiglonţ? Ia uite-o: Independenţei, H3, et. 1, apartament 2. Vă aştept! Hai, Antofie, după mine”, spune bărbatul în înregistrare.
Legat de postarea acestuia, IPJ Dâmboviţa a anunțat că, pe numele lui a fost întocmit un dosar penal pentru ultraj, deținere de droguri și nerespectarea regimului armelor și munițiilor.
„La data de 31 iulie a.c., ca urmare a unei postări publicate pe o reţea de socializare, de către un bărbat de 40 de ani, poliţiştii s-au sesizat din oficiu şi au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de ultraj, faptă prevăzută de art. 257 din Codul Penal, deţinerea de droguri pentru consum propriu fără drept, faptă prevăzută de art. 4 din Legea nr. 143/2000 şi nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor, faptă prevăzută de art. 342 din Codul Penal. Precizăm ca persoana în cauză, în cursul serii de 30 iulie a.c., a fost implicată intr-un eveniment rutier soldat cu pagube materiale. Aceasta a fost condusă la o unitate medicală, unde i-au fost prelevate probe de sânge şi urină, iar din rezultatele preliminare, testul a fost pozitiv pentru consumul unor substanţe interzise”, se arată într-un comunicat al IPJ Dâmboviţa.
Anchetatorii l-au prins luni și l-au dus la IPJ Dâmboviţa pentru audieri, punere sub acuzare și luarea unor eventuale măsuri preventive.
Turcu păzește afacerile Cămătarilor
Potrivit unor surse judiciare, bărbatul, care este recidivist și are la activ inclusiv o condamnare de 13 ani de detenție pentru omor, ar fi un apropiat al clanului Cămătarilor.
Acesta a comis noile fapte în timp ce era sub control judiciar într-un alt dosar, deschis după ce, tot pe Facebook, a instigat la violență în contextul organizării unor proteste față de obligativitatea purtării măștii de protecție în timpul pandemiei de COVID-19. „Diseară nu plecăm până nu mutilăm un jandarm”, a scris Dragoș Turcu pe pagina sa de Facebook, în urmă cu trei luni.
Sursele citate au declarat, pentru Gândul, că Dragoș Turcu ar fi fost desemnat de către Marian Sîrbu și Florin Șpac, doi dintre locotenenții de încredere ai fraților Ion și Vasile Balint, alias Nuțu și Sile Cămătaru, să păzească un cazino și o piscină, afaceri aflate în sfera lor de influență.
De altfel. Dragoș Turcu a și postat pe contul său de socializare mai multe fotografii din locațiile respective, inclusiv o imagine în care apare alături de Marian Sîrbu și Florin Șpac.
Aceștia din urmă au fost ridicați, recent, de procurorii DIICOT, într-un dosar în care sunt acuzați de constituire de grup infracțional organizat specializat în infracțiuni de șantaj. Împreună cu mai multe persoane, cei doi s-ar fi implicat în recuperarea, prin forță, a unor sume de bani.