Intervenție a forțelor speciale la bordul unei aeronave Wizz Air după ce un pasager a provocat scandal

Publicat: 24 03. 2022, 23:37
FOTO - caracter ilustrativ: Facebook.com/airportcluj.ro

Un bărbat în stare de ebrietate a provocat scandal la bordul unei aeronave Wizz Air care opera o cursă de pasageri între Copenhaga și București. Acesta a fost imobilizat și preluat de poliția de frontieră după ce s-a luat la bătaie cu alți pasageri.

Un incident deosebit de grav a avut loc în seara zilei de joi, 24 martie, la bordul avionului Wizzair care opera o cursă de pasageri între Copenhaga și București.

Poliția de Frontieră a declarat, joi seara, că ”un pasager român în vârstă de 44 ani a provocat un scandal la bordul aeronavei care venea din direcția Copenhaga-București”. Mai precizează că nu au fost victime, iar bărbatul nu avea asupra sa arme sau obiecte periculoase. Acesta a fost imobilizat și preluat de PTF Henri Coandă, stabilindu-se că este în stare de ebrietate.

”Bărbatul, aflndu-se în stare avansată de ebrietate a fost preluat din aeronavă la aterizare de către poliția de frontieră urmând a se întocmi lucrare penală pentru încălcarea prevederilor Codului aerian (art. 119 alin 2)”, mai amintesc cei de la Poliția de Frontieră.

Potrivit boardingpass.ro, un pasager în stare de ebrietate s-a luat la bătaie cu alți călători.

Din acest motiv, piloții au anunțat turnului de control starea de alertă „Mayday” și au solicitat intervenția forțelor speciale. Solicitarea intervenției s-a făcut după aterizarea avionului.

Potrivit flightradar, avionul a aterizat la Otopeni în jurul orei 21.25.