Intervenție în forță în parcarea unui mall din Capitală, pentru pasionați de drifturi. Trupe speciale chemate după ce participanții au deveni agresivi
O zonă cunoscută pasionaților de drifturi, din parcarea mall-ului Băneasa, a fost vineri seara scena unui conflict între polițiști și șoferii care făceau derapaje controlate. Polițiștii au fost nevoiți să cheme în ajutor forțele speciale și jandarmii, după ce unii dintre participanți au devenit agresivi.
Incidentul a avut loc vineri, în jurul orei 22.30, când polițiști de la Secția 2 au mers în parcarea centrului comercial, unde mai multe persoane făceau derapaje controlate.
La scurt timp după ce i-au oprit și au vrut să îi legitimeze, unii dintre participanți au avut un comportament agresiv.
Polițiștii au chemat în ajutor mai multe echipaje, zona fiind apoi controlată de agenți de la Brigada Rutieră, de luptători ai Serviciului Acțiuni Speciale şi de jandarmi.
În urma verificărilor și a testărilor pentru consumul de alcool și droguri, unuia dintre șoferi i-a fost întocmit dosar penal pentru „conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”, potrivit Poliției Capitalei.
Cinci dintre cei care au făcut drifturi în parcarea mall-ului Băneasa au fost amendați. Trei dintre aceștia au primit amenzi în valoare totală de 2.800 de lei pentru încălcarea Codului rutier și alți doi au fost amendați în total cu 1.500 de lei pentru tulburarea ordinii și liniștii publice. De asemenea, polițiștii au reținut două premise de conducere și un certificate de înmatriculare.
Polițiștii au legitimat 40 de persoane aflate atunci în parcarea mall-ului Băneasa și au verificart 15 autoturisme.
Nu este pentru prima dată când pasionații de drifturi se adună în parcarea mall-ului Băneasa.
În februarie 2022, mai mulți șoferi cu mașini de lux au făcut manevre periculoase în parcarea mall-ului din nordul Capitalei. În imaginile surprinse atunci se vede cum șoferii bolizilor fac drifturi în mijlocul mai multor persoane. La un moment dat, șoferul unui Ferrari a fost foarte aproape să dea peste un tânăr care filma. Totul a durat până când au auzit sirenele mașinilor de poliție, participanții plecând în grabă.
Și în 23 octombrie 2020, în plină pandemie de coronavirus, când erau numeroase restricții, zeci de tineri s-au întâlnit în parcarea mall-ului Băneasa pentru a participa la drifturi, dar au fost opriți de polițiști.
Cu o săptămână înainte, pe 17 octombrie 2020, pasionații de drifturi s-au adunat în același loc și atunci au reușit să filmeze demonstrațiile de întoarcere cu frâna trasă, pe care le-au postat apoi pe rețelele de socializare. Poliția spunea că a identificat participanții și a dat mai multe amenzi.
CITEȘTE ȘI:
Ce vor păți șoferii care fac drifturi pe stradă sau în parcări, prin aplicarea noilor măsuri din Codul Rutier
Este uluitor ce haos a creat un „bombardier” care făcea drifturi în parcare la IKEA | VIDEO