INTERVIU | Șeful Parchetelor Militare, Cătălin Pițu, declarații incendiare din culisele anchetei din Dosarul Revoluție: cine s-a comportat agresiv la audieri, cum au dispărut microfilme și documente ale fostei Securități și ce făcea procurorul la Timișoara în 1989

De la evenimentele din decembrie 1989 au trecut aproape 32 de ani. În atâta amar de vreme, oamenii au așteptat deznodământul din vasta anchetă a Secției Parchetelor Militare (SPM).

• Traseul acestui dosar a fost unul cu multe sincope, au lucrat la această cauză mulți procurori, a trecut dintr-o mână în alta, de la o echipă la alta, au fost stagnări, nervi si contre între asociațiile de revoluționari și procurori, a semănat furtună, apoi acalmie și în 2016 a fost redeschis.
• Rechizitoriul a fost finalizat în iunie 2019, asumat de procurorul Cătălin Ranco Pițu, azi procuror șef al SPM din cadrul Parchetului Înaltei Curți de Casație și Justiție.
• Pentru unii, trimiterea în judecată a doar trei inculpați, Ion Iliescu, fost președinte al României, Gelu Voican Voiculescu, fost vicepremier, și general (rtr.) Iosif Rus, fost șef al Aviației Militare, constituie o mare dezamăgire. Pentru alții, constituie un rezultat rușinos, așteptările fiind ca lista acuzaților să se prezinte mult mai lungă.

Din păcate, după aproape 32 de ani, singurele infracțiuni neprescrise sunt cele ce pot fi probate drept crime împotriva umanității pentru care mai pot fi trași la răspundere doar cei considerați factori de decizie în acele evenimente. Restul faptelor s-au prescris cu mulți ani înainte, chiar și infracțiunea de trădare.

De partea cealaltă a “baricadei”, după ce dosarul a fost reîntors la parchet în urma respingerii contestației făcute de PICCJ-SPM, anchetatorii au propriul punct de vedere legat de dosarul în care au lucrat timp de trei ani.

După cum se știe, instanţa a dispus, în octombrie 2020, excluderea din materialul de urmărire penală a mai multor probe:

• rapoartele întocmite de Comisia senatorială privind evenimentele din decembrie 1989 şi documentele ce au stat la baza întocmirii acestora;
• actele intitulate „declaraţii” ce conţin relatările făcute de Gelu Voican Voiculescu şi Ion Iliescu în faţa Comisiei senatoriale;
• sinteza aspectelor ce rezultă din analizele efectuate de Parchetul Militar în perioada 1990-1994 în cauzele privind evenimentele din decembrie 1989;
• documentarul privind Marele Stat Major din cadrul MApN;
• punctul de vedere preliminar al SRI privind evenimentele din decembrie 1989;
• „Cartea revoluţiei române. Decembrie 1989” de Sergiu Nicolaescu;
• documentele de arhivă ale Statului Major General privind evenimentele din decembrie 1989 cu referire la acţiunile întreprinse de Direcţia de Cercetare a Armatei pentru perioada 17-31 decembrie 1989.

În urma judecării contestației parchetului la această decizie definitivă dată de ICCJ în 10 noiembrie 2021, acest dosar face calea întoarsă la Secția Parchetelor Militare.

În cât timp va fi refăcut rechizitoriul, nu se știe. Însă, pentru că există multe nelămuriri legate chiar de ancheta în sine, de conținutul dosarului și concluziile la care au ajuns anchetatorii militari, așa cum există în continuare și speranța că adevăruri ascunse pot să iasă la iveală chiar și după atâția ani de la sângeroasele evenimente din decembrie 1989, procurorul șef al Secției Parchetelor Militare, care a lucrat în acest dosar alături de alți câțiva colegi și și-a asumat prin semnătură rechizitoriul, a fost de acord să răspundă întrebărilor lansate de Gândul.

În acest amplu interviu există explicații importante cu privire la dedesubturile anchetei, dar și informații neștiute până acum. În decembrie 1989 a fost revoltă. A fost și Revoluție. România a fost singura țară din fostul bloc sovietic care a dat de pământ cu regimul comunist, prețul fiind plătit cu sânge de peste 1.000 de morți și peste 3.000 de răniți.

A fost și lovitură de stat? Va spune asta procurorul șef Cătălin Pițu, în acest amplu interviu în care veți mai afla un amănunt interesant. Ce făcea în decembrie 1989 șeful SPM, care a fost percepția sa atunci legată de evenimente și cât de mult s-a schimbat ea după ce a ajuns să lucreze în acest dosar al Revoluției. Misterul va fi elucidat. Altele, însă, vor rămâne în ceața istoriei pentru totdeauna.

– Domnule procuror șef, după doi ani și jumătate, v-ați trezit cu dosarul Revoluției întors înapoi la parchet. Cum priviți judecata contrar opusă a două complete de la Înalta Curte? Mai precis, un complet a cerut să introduceți mărturiile unor personaje care au fost anchetate de comisia parlamentară pe evenimentele din decembrie 1989, iar acum vi s-a impus, prin decizie definitivă, să scoateți aceste documente.
– Suntem în fața unei decizii a ICCJ care din punct de vedere al unui magistrat procuror nu poate fi comentată atât timp cât pretindem că suntem stat de drept. Sigur că situația e surprinzătoare, personal mi-aș fi dorit ca întreaga muncă a Comisiei senatoriale de cercetare a evenimentelor din decembrie 1989 să poată fi folosită ca probă.

În 2016, cu ocazia confirmării redeschiderii urmăririi penale, s-a impus folosirea stenogramelor obținute de Comisia senatorială, pentru ca, după cinci ani, aceeași instanță să anuleze toate stenogramele, pe motiv că au fost obținute la o dată ulterioară evenimentelor. Același lucru s-a întâmplat și cu o serie de analize pur militare, care au fost concretizate în materiale, în înscrisuri.

MApN, în anii postrevoluție, a făcut propria analiză cu privire la situația militară din decembrie 1989. Fiecare structură a Armatei a făcut asta, prin experții lor militari. Concluziile au contribuit în mod esential la formularea acuzațiilor, întrucât s-au argumentat fără dubii toate aspectele din punct de vedere militar. Si acestea au fost înlăturate pe considerentul că au fost făcute în 1993-1994. Dar când să fi fost făcute? Noi le-am desecretizat în 2018!

“Mi-am asumat rolul de încasator-șef!”

– Vă simțiți cumva, ca ultim procuror responsabil de acest dosar, un fel de încasator-șef al erorilor comise de-a lungul timpului în investigarea evenimentelor din decembrie 1989 la nivelul Parchetului Militar și Parchetului General? Spun asta pentru că, o perioadă, dosarul a stat și pe masa Secției de urmărire penală și criminalistică fără să fie mișcată vreo pagină. După care a ajuns iar la SPM.
– Mi-am asumat acest rol în clipa în care am întocmit rechizitoriul. Știam fără dubii că o serie de impostori nu vor fi mulțumiți că acest dosar se finalizează, pentru că există numeroase personaje care, în timp, și-au dezvoltat un mod de viață de pe urma Revoluției din decembrie 1989.

– Credeți că a fost un obstacol în calea anchetei factorul politic, perioada în care Ion Iliescu a condus țara?
– Realitatea obiectivă este aceea că întreaga putere politică militară care a condus România începând cu 22 decembrie 1989 a fost, în timp, anchetată în numeroase dosare penale cu privire la implicarea în evenimente. Mai mult, prin rechizitoriul restituit s-a argumentat preocuparea constantă cu privire la distrugerea sau alterarea unor probe de către cei care ajunseseră să dețină puterea. Acest lucru e confirmat de mai mulți martori ce au deținut funcții-cheie în structurile militare ale României, printre ei fiind foști ministri ai Apărării, precum generalul Niculae Spiroiu.

Ieșirea nervoasă a lui Gelu Voican Voiculescu din timpul anchetei

– Haideți să intrăm puțin în culisele anchetei. Ați avut parte de comportamente bizare, de iritare maximă din partea vreunuia dintre cei audiați? Au fost momente de nervozitate, conflictuale? Știu că astfel de interogatorii se filmează…
– Fostul președinte Iliescu a avut un comportament elegant, în ciuda faptului că nu a vrut să dea declarații. S-a prevalat de dreptul la tăcere, însă discuții interesante, informale, cu dânsul au existat.

La rândul său, fostul șef al Aviației Militare, generalul Iosif Rus, s-a comportat foarte decent, a dat declarații, dar nu și-a recunoscut vinovăția. Nu și-a asumat nicio responsabilitate vizavi de uciderea celor 48 de elevi militari și civili de la Otopeni.

Pe de altă parte, Gelu Voican Voiculescu, deși în general s-a comportat bine, a avut o ieșire nervoasă, în sensul că s-a ridicat de pe scaun, a trântit violent mapa pe care o avea și ne-a apostrofat, pe mine și pe colegul meu cu care audiam, reproșându-ne că ne permitem să îi punem întrebări pe care le considera jignitoare și îl acuzăm de săvârșirea unor infracțiuni. A fost singura ieșire nervoasă de acest fel, ulterior căreia domnul Voican Voiculescu și-a cerut scuze. El este, în opinia mea, ca profil, un personaj extrem de interesant. Și da, toate audierile au fost filmate, inclusiv momentul irascibilității domnului Voican.

– Cât de mult v-au ajutat în anchetă documente de la Institutul Național de Medicină Legală? Mă refer la rapoarte de autopsie…
– Deloc. Acele rapoarte de autopsie nu au existat întrucât, din ordin superior, nu au fost efectuate. De altfel, în situația extremă în care se afla România, similiară ca rezutat al victimelor cu un război, nu putea fi rezolvată problema aceasta a autopsiilor ca într-o situație de normalitate.

Erau zeci și zeci de împușcați aduși acolo, erau foarte puțini legiști față de numărul morților, nu se putea face față. Sigur, după mai bine de 30 de ani, unora li se pare de neacceptat că nu au existat aceste autopsii. Însă realitatea obiectivă a acelor vremuri nu trebuie ignorată.

Persoanele responsabile de diversiunea televizată au decedat

– De ce nu răspunde nimeni pentru diversiunea și manipulările din timpul evenimentelor din 1989? Televiziunea Română a avut un rol esențial în acest plan diversionist. De la cine primea Teodor Brateș în studio bilețelele cu mesaje diversioniste către țară și de ce nu i-ați tras la răspundere pe cei care au coordonat acest plan?
– Probatoriul administrat a relevat că la etajul XI al TVR a fost instalat, în 22 decembrie 1989, orele 14.00-15.00, un comandament militar care avea ca atribuții manipularea tuturor informațiilor ce au fost diseminate non-stop.

Cercetarea a demonstrat că Teodor Brateș nu a fost parte a acestui plan, a fost manipulat în acest sens. ICCJ a validat clasarea cauzei față de Brateș, considerând că argumentația noastră juridică cu privire la el a fost întemeiată. Comandamentul militar din TVR a fost, la rândul său, coordonat de la sediul MApN.

Persoanele responsabile cu diversiunea nu au fost trimise în judecată pentru că au decedat. Spre exemplu, fostul amiral Cico Dumitrescu a avut calitatea de suspect în cauză – era comandantul militar al TVR în acele zile, dar a decedat până la emiterea rechizitoriului.

– Teroriștii. Să vorbim despre ei. Așa-zișii teroriști pe care i-am văzut cu toții la televizor prezentați așa în decembrie 1989, încătușați, bătuți, plini de sânge. Unde sunt? Câte dintre aceste persoane ați audiat? Cândva, alt anchetator al evenimentelor din decembrie 1989 și șef al Parchetelor Militare, domnul general Dan Voinea, a fost primul care mi-a declarat că nu au existat teroriști. Dumneavoastră reconfirmați?
– Pe baza probatoriului administrat, în opinia mea, e cert că teroriști în adevăratul sens al cuvântului nu au existat în timpul Revoluției.

Datele obținute au arătat că 1.425 de personae au fost reținute sub suspiciunea de securiști-teroriști. Dintre acestea, 820 erau militari, 580 civili, iar 25 au fost cetățeni străini. Dintre militari, 253 au aparținut Miliției, 547 cadre ale Fostei Direcții a Securității Statului, 20 de cadre au fost ale MApN.

Fără excepție, nu s-a putut dovedi că vreunul dintre aceștia ar fi săvârșit vreun act terorist. Toate aceste persoane au fost ulterior eliberate. Unele au fost cercetate imediat după 1990, fiind date 645 de soluții de neîncepere a urmăriri penale.

Patru persoane au fost trimise în judecată sub acuzația de deținere ilegală de armament, dar nu s-a dovedit că ei ar fi comis vreun act terorist.

În legătură cu străinii reținuți, cercetările au evidențiat că au existat mai mulți cetățeni arabi studenți (unii, la Medicină), unii reținuți chiar în mod repetat de către populație, pe motiv că aspectul lor fizic îi făcea suspecți.

Stiți bine că au fost catalogați drept teroriști și uslașii conduși de maiorul Gheorghe Trosca solicitați la MApN, care au fost măcelăriți la ordin. Acesta a fost unul din cazurile de foc fratricid rezultat dintr-o manipulare criminală ce i-a aparținut generalului Nicolae Militaru care era atunci proaspăt ministru al Apărării. Dar generalul a decedat demult, nu a putut fi trimis în judecată.

Supraviețuitorii grupului Trosca au fost catalogați atunci drept teroriști, apoi au fost privați de libertate în acele zile și maltratați crunt în sediul MApN. Unul dintre ei este Șoldea Ștefan. Cine citește declarația lui se va îngrozi. Eu am fost profund impresionat de suferințele lui. El a fost bătut și maltratat deși avea un glonț înfipt în ceafă.

Martorul Isac Constantin a descris cu maximă acuratețe ce s-a întâmplat atunci la MApN. Tragerea la răspundere penală a celor implicați în maltratarea supraviețuitorilor uslași ofiteri ai Armatei Române ar fi putut fi făcută până la împlinirea termenului de prescripție. Când a început ancheta în august 2016, termenele de prescripție pentru infracțiuni de drept comun din timpul Revoluției erau împlinite la mulți dintre suspecți.

– Domnule procuror șef, ați reușit să dați de urma microfilmelor de la U.M. 0110? Ați intrat în posesia vreunuia?
– Aceste microfilme au existat. Ele conțineau informații despre persoane de la vârful ierarhiei militare, dar și despre persoane din mediul politic care înainte de 1989 au colaborat sub diverse forme cu serviciile de informații străine, în special GRU și KGB.

Aceste microfilme au fost luate din tavanul fals al șefului U.M. 0110 de către o echipă condusă de Virgil Măgureanu și predate la CFSN, conform declarației acestuia.

Ancheta s-a blocat acolo. Nu se știe ce s-a întâmplat cu ele, pe mâna cui au ajuns sau dacă ele nu au fost distruse în acele zile.

 Trădarea, prescrisă fără a fi cercetată

– Ce date ați descoperit în legătură cu posibila implicare a unor forțe străine? Au intrat rușii în țară sau nu? Și cum rămâne cu infracțiunea de trădare?
– Este de notorietate mesajul transmis atunci la TVR și repetat de mai multe ori și la radio. Suna așa: “Suntem informați că s-a luat legătura cu Ambasada Sovietică, care ne-a promis ajutor militar imediat, întrucât agenții străine și-au permis să trimită elicoptere cu oameni înarmați cu scopul de a distruge ceea ce poporul roman a cucerit”.

În cursul anchetei, au fost identificați și audiați toți împuterniciții români de frontieră la granița cu URSS (5 puncte) și toți au declarat că aproape simultan, la aceeași oră, la aceste puncte de frontieră s-au prezentat omologi sovietici care, fără excepție, au cerut să li se permită intrarea în țară ca urmare a solicitării venite din partea noii puteri politico-militare care preluase puterea.

Pe linie ierarhică, s-a luat atunci legătura cu șeful Trupelor de Grăniceri, generalul Petre Teacă, care l-a contactat pe generalul Gușă, iar acesta din urmă a ordonat clar ca efectivele sovietice aflate pe malul celălalt să rămână pe loc, altfel se va deschide foc imediat asupra lor.

Codul penal în vigoare la acel moment stipula că fapta cetățeanului roman de a intra în legătură cu o putere străină cu scopul de a înlesni ocuparea militară a țării este act de trădare.

Niciodată nu au fost efectuate cercetări cu privire la existența infracțiunii de trădare, deși acest lucru era facil. Trădarea este o infracțiune prescriptibilă, termenul de prescripție fiind atins înainte de 2016, când am început ancheta nouă în acest dosar.

– De ce nu există niciun responsabil dintre cei care au condus Gărzile Patriotice? Înarmarea populației civile, se știe, a creat un adevărat haos pe străzi și s-a tras în neștire în tot ce mișca sau părea suspect.
– Am verificat îndeaproape activitățile desfășurate de generalul Pârcălăbescu. Având în vedere că acesta fusese instalat ca șef al Gărzilor Patriotice cu câteva zile înainte de 22 decembrie 1989 și verificându-i activitățile concrete, am concluzionat că nu se face vinovat de săvârșirea unor infracțiuni contra umanității.

Nu am putut dovedi cine a dat ordin de înarmare a populației civile și de scoatere a armelor din depozitele Gărzilor Patriotice. Acesta rămâne un mister.

– Mulți revoluționari sunt supărați că Securitatea nu a fost trasă la răspundere și pentru morții și răniții de după 22 decembrie 1989. Ce ați reușit să aflați de la generalul Iulian Vlad înainte de a deceda?
– Justiția se face pe bază de probe, iar probatoriul administrat a relevat faptul că, după 22 decembrie 1989, orele prânzului, după plecarea lui Nicolae Ceaușescu, fostul DSS nu a fost implicat în vreo acțiune ostilă noii conduceri de stat sau a populației.

Generalul Iulian Vlad a fost condamnat pentru implicarea sa în represiunea de la Timișoara și București dinainte de 22 decembrie. Ultima lui audiere a fost făcută de un procuror excepțional ca pregătire, cu care am lucrat, Vladimir Diaconeasa, care a stat de vorbă cu generalul Vlad la spital cu puțin timp înainte ca acesta să moară, dar nici atunci Iulian Vlad nu a trecut dincolo de platitudinea declarațiilor sale anterioare.

“Nu a putut fi emis un rechizitoriu impecabil, au fost multe impedimente!”

– Puteți să enumerați măcar trei greșeli din cele făcute în istoricul de 30 de ani al anchetei din acest dosar?
– Nu sunt eu cel care să facă aprecieri asupra calității activității colegilor mei care au lucrat în trecut la acest dosar. În ce privește ancheta și rechizitoriul asumat de mine, vreau să fie clar că, la 30 de ani de la aceste evenimente, singura încadrare posibilă care nu s-a prescris a fost cea de crimă împotriva umanității, introdusă cum bine știți în Codul penal din 2014.

Din cauza distrugerii sau alterării multor probe, a decesului multor personaje-cheie ale acelor vremuri, din cauza trecerii timpului, nu a putut fi emis un rechizitoriu impecabil. Au existat multe impedimente.

Cei care reproșează echipei noastre că nu a făcut expertize balistice, le spun că aberează. Dacă era să se facă așa ceva, asta se putea face imediat după evenimente, având grijă să existe și o conservare și depozitare corespunzătoare a armelor cu care s-au tras, în 1989, 12.000.000 de cartușe în șapte zile!

– Cât a cântărit trimiterea în instanță a dosarului Revoluției în numirea dumneavoastră ulterioară ca șef al Parchetelor Militare?
– Întrebați pe cei care m-au propus. Eu am urmat traseul impus de lege, iar numirea mea s-a făcut pe baza unui proiect de management care nu are legătură cu modul de soluționare a unor dosare. Eu am fost numit procuror șef al SPM în martie 2020, iar rechizitoriul Revoluției l-am semnat și trimis la instanță în aprilie 2019.

– Ce explicație aveți în legătură cu cele șase volume în plus care au apărut pe masa ICCJ față de cele circa 3.300 de volume trimise de SPM la instanță? Care a fost traseul trimiterii lor?
– Volumele se leagă, se numerotează, se întocmește o adresă de înaintare care conține numărul volumelor. Fiecare volum are propriul opis referitor la conținut.

La momentul înaintării dosarului la ICCJ, cei de la instanță au semnat cu privire la primirea acestui număr de volume. Semnătura există. Ulterior, în faza de cameră preliminară, ni s-a transmis că au fost găsite șase volume în plus. Nu știu cum au circulat volumele acestui dosar, pentru că pe rolul PICCJ au fost de soluționat sute de plângeri împotriva clasărilor dispuse prin rechizitoriu, nu știu cum e traseul volumelor în instanță la diferite complete, nu răspundem noi de circuitul acestor volume de la un complet la altul.

Cert este, însă, că aceste volume în plus nu au vătămat pe nimeni, pe nicio parte din dosar. Când vor sosi de la ICCJ, vom verifica fiecare volum în parte.

Rechizitoriul nu va fi refăcut de la zero

– Cât timp o să vă ia pentru a retrimite dosarul în instanță?
– Nu pot să dau un termen, dar vom lucra cu celeritate. Rechizitoriul nu va fi refăcut de la zero. Trebuie doar excluse acele înscrisuri (probe) anulate și, pe baza probatoriului rămas, se va emite o soluție.

Cele trei persoane rămân cu aceeași calitate pe care o aveau înainte de emiterea rechizitoriului și toți, până la o decizie definitivă se bucură de prezumția de nevinovăție.

– Ați reușit să elucidați cine a sustras cu camioanele documente din sediul Direcției a V-a în acele zile, imediat după 22 decembrie 1989?
– Începând cu 22 decembrie 1989, singura instituție de forță a rămas MApN.

La dosar există probe cu privire la extragerea unor arhive, nu numai din fosta Direcție a V-a, ci și de la sediile fostului DSS din toată țara. Dar, din păcate nu s-a putut dovedi unde au ajuns sau dacă au fost distruse și când.

– Trei jurnaliști străini au murit în timpul evenimentelor din decembrie 1989. Jean Louis Calderon, Danny Huwe și Ian Henry Perry. Pentru moartea lor nu a răspuns nimeni. De ce?
– Ancheta în aceste cazuri a evidențiat faptul că ei au decedat în strânsă legătură cu evenimentele și am folosit în anchetă elementele care existau despre decesele lor, dar fără ca ultima urmărire penală să reia cercetările strict cu privire la împrejurările în care s-au produs aceste decese.

Cândva, s-a făcut o comisie rogatorie în țările de unde ei erau, dar a rămas fără finalitate. Nu a răspuns nimeni. Asta a fost înainte cu mult timp de a prelua echipa noastră dosarul, în 2016.

 “Aveam 16 ani în 1989. Nu voi uita niciodată…”

– Domnule procuror șef, sunteți timișorean. Câți ani aveați și unde vă aflați în decembrie 1989? Atunci ați perceput într-un fel acele tragice evenimente. Acum, din poziția de anchetator, v-ați schimbat-o ?
– Aveam 16 ani. Ca adolescent, am participat alături de tatăl meu, în Timișoara, la multe evenimente revoluționare autentice și emoționante.

Percepția mea de atunci a fost grevată de naivitate și entuziasm și vă spun că nu voi uita niciodată momentul în care, alături de peste 50.000 de timișoreni, am rostit în genunchi rugăciunea “Tatăl nostru”.

Acum, din poziția de procuror anchetator, am realizat că pe lângă actele revoluționare, în toată noblețea lor, a existat și o acțiune planificată care s-a soldat cu moartea a peste 850 de oameni și rănirea altor mii, după instalarea noii puteri. Vorbim de 22 decembre 1989, după orele 16.

– A fost lovitură de stat? Spuneți clar. Da sau ba.
– Constituția României vorbește de Revoluția din decembrie 1989, așadar, în mod oficial, nu se poate vorbi de lovitură de stat.

Pe de altă parte, realitatea e următoarea: în decembrie 1989, orele 16.00, în sediul central al MapN, toți șefii de direcții din Armată, șefi DSS, MI și Gărzi Patriotice i-au prezentat onorul militar, ca unui șef de stat, lui Ion Iliescu și echipei sale.

La interval de trei zile, cuplul Ceaușescu a fost executat într-o unitate militară, persoana împuternicită să se ocupe de judecarea și execuția fostului președinte fiind chiar ministrul Apărării numit de Nicolae Ceaușescu, generalul Victor Athanasie Stănculescu. Mă întreb dacă aceasta nu este cumva definiția perfectă a unei lovituri de stat!

– Dacă Ceaușescu mai trăia, ce l-ați fi întrebat în timpul anchetei?
– Ohoo… L-aș fi întrebat totul. Și aș fi început cu întrebări legate de cei care au preluat puterea atunci, în 1989.

Singura întrebare pe care nu i-aș fi pus-o e cea legată de vreun regret vizavi de toată acea represiune sângeroasă. Pentru că știu că nu a avut deloc regrete, altfel le-ar fi exprimat măcar înainte de execuție.

– Ați fost vreodată în Cimitirul Eroilor Martiri din București?
– Da, am fost. Nu o dată. Ultima oară am fost în primăvara acestui an. Am făcut asta pentru că simt că am o mare datorie față de ei.