Într-un important municipiu din România nu mai există POLIȚIȘTI rutieri pe străzi, în intervalul 22:00 – 06:00. Agenții anunță proteste
Reorganizarea programului la nivelul Inspectoratului de Poliție Județean Constanța a condus la absența polițiștilor rutieri în timpul nopții, atrage atenția Sindicatul EUROPOL Constanța, care precizează că această situație generează îngrijorare.
„Managementul de la nivelul Poliției Municipiului Constanța face experimente pe spatele constănțenilor. După ce au refuzat schimbarea formei de organizare a programului de lucru în schimburi de 12 ore, măsură care asigura cel puțin 2 patrule în serviciu constant, vedem că la forma de organizare în schimburi de 8 ore am ajuns la performanța de a nu avea niciun echipaj rutier în intervalul 22.00 -06.00 pe străzile din Constanța în ultimele 2 nopți.
Explicația lor a fost că 2 patrule sunt prea puține la 12 ore, dar e mai bine cu NICIO patrulă la 8 ore. Asta înseamnă să ai gândire de «manager» în IPJ Constanța. În altă ordine de idei, va așteptăm luni, 27 noiembrie, începând cu ora 09.30, la protestul organizat în fața IPJ Constanța și Prefectura Constanța. Protestăm pentru că nu mai acceptăm incompetența managerială și pentru că ne dorim creșterea siguranței în comunitate”, au scris sindicaliștii într-o postare pe Facebook.
Nemulțumiți de programul de lucru haotic, polițiștii din Constanța au hotărât să protesteze în stradă, informează Antena 3.
Potrivit unui anunț făcut, marți, de Sindicatul Europol, în zilele de 27, 28 și 29 noiembrie 2023, între orele 08.00 şi 16.00, pe trotuarul din fața sediului Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Constanța, se va desfășura o adunare publică de protest organizată de sindicatul Europol.
În intervalul orar aferent zilelor de protest, vor fi realizate deplasări ale protestatarilor între sediul IPJ și Prefectura Constanța, fără a fi necesară devierea traficului rutier.
La protest vor participa maximum 100 de persoane, fără a se impune existența unui traseu de deplasare, iar scopul acestuia îl constituie nemulțumirile manifestate referitor la încălcarea drepturilor privind planificarea în serviciu a polițiștilor din cadrul structurii rutiere cât și din cadrul unor structuri de ordine publică de la nivelul IPJ Constanța.
FOTO – Caracter ilustrativ: Facebook