Într-un oraș din România a fost inaugurată cea mai MODERNĂ clădire pentru medicină legală din sud-estul țării
Cea mai modernă clădire pentru medicină legală din sud-estul României a fost inaugurată în Galați, valoarea investiției fiind de 11 milioane de lei, inclusiv echipamentele medicale achiziționate. Fondurile au fost asigurate din bugetul propriu al județului Galați.
Clădirea medicală a fost construită la Spitalul Clinic Județean de Urgență „Sf. Apostol Andrei”, fiind vorba despre o clădire cu trei etaje și cu o suprafață totală de aproximativ 2.300 de mp.
„Am construit de la zero o clădire pentru secțiile de Anatomie Patologică și Medicină Legală, unde anual sunt examinate mii de cazuri și de probe de laborator. Este o investiție extrem de necesară, prin care asigurăm respectul pentru persoanele decedate și creăm cadrul necesar pentru soluționarea unor cazuri complexe, de la analiza unor probe biologice din sfera tumorilor, la examinarea probelor toxicologice ale conducătorilor auto sau la investigarea unor agresiuni. În plus, vechile spații erau insuficiente, astăzi noile laboratoare fiind de trei sau chiar de patru ori mai mari. De asemenea, Medicina Legală are în acest moment cele mai bine gândite circuite medicale din țară, în condițiile în care toate cazurile cu implicații juridice din județ sunt examinate aici. În realitate, Spitalul Județean Galați se comportă ca un spital regional, fiind singurul din această zonă a țării care are toate specializările”, a declarat Costel Fotea, președintele Consiliului Județean Galați.
Potrivit autorităților gălățene, citate de observatornews.ro, „noua clădire are laboratoare de toxicologie, histopatologie, citologie și probe pentru microscop, spații de autopsie, sală de examinări pentru vătămări corporale (agresiuni fizice, accidente rutiere), inclusiv un spațiu pentru examinări ginecologice solicitate de Poliție sau Parchet, buncăr ALA (adăpost pentru apărare locală antiaeriană-n.r.), spații pentru depozitarea cadavrelor și a probelor biologice, cabinete medicale, spații de lucru și un amfiteatru pentru studenții de la Facultatea de Medicină”.