Intrarea în Grecia, permisă doar cu test pentru COVID-19. Ce alte condiții au impus autoritățile elene

Publicat: 10 11. 2020, 11:28
Actualizat: 10 11. 2020, 20:54
Intrarea în Grecia este condiționată de completarea formularului electronic și de existenta unui certificat cu rezultat negativ la un test PCR / Foto: Forum Grecia

Autoritățile elene au anunțat noi măsuri privind condițiile de intrare pe teritoriul Republicii Elene în contextul pandemiei de COVID-19, aplicabile indiferent de țara de proveniență.

Ministerul Afacerilor Externe a transmis, marți, că începând de la această dată, toate persoanele care intră în Republica Elenă au obligația de a completa formularul PLF (Passenger Locator Form) cu cel puțin 24 de ore înaintea începerii călătoriei, indiferent de țara din care sosesc.

Mai mult, potrivit MAE, începând de miercuri, 11 noiembrie 2020, toate persoanele care intră în Republica Elenă, indiferent de țara din care sosesc sau de mijlocul de transport folosit, sunt obligate să prezinte un test molecular (PCR) cu rezultat negativ pentru COVID-19, care să fi fost prelevat cu maximum 72 de ore anterior intrării pe teritoriul Republicii Elene.

În plus, de marți, 10 noiembrie, obligația de a completa formularul PLF (Passenger Locator Form) se aplică și tuturor persoanelor care părăsesc teritoriul Republicii Elene, indiferent de destinație. Sunt exceptați, totuși, de la această obligație turiștii care părăsesc Grecia, ca urmare a finalizării sejurului.

Grecia este una dintre destinațiile preferate ale turiștilor români pentru vară-toamnă, potrivit lui Răzvan Pascu, antreprenor și consultant în marketing turistic, însă acum, că temperaturile în Grecia au scăzut, iar majoritatea destinațiilor europene sunt pe lista galbenă a României, atenția se mută spre destinațiile mai exotice, pentru petrecerea Crăciunului și revelionului.

Potrivit informării de luni a Grupului de Comunicare Strategică, de la debutul pandemiei, 93 de români au fost confirmați cu COVID-19 în Grecia, iar unul a decedat.

Până luni, pe teritoriul României, au fost confirmate 306.991 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19). 206.793 de pacienți au fost declarați vindecați.

Conform raportărilor ECDC, în Grecia au fost confirmate, până la data de 9 noiembrie, 56.698 de cazuri de infecție cu SARS-CoV-2, dintre care 784 de decese.

Date de contact pentru asistență consulară

MAE reiterează recomandarea adresată cetățenilor români de a se informa temeinic anterior deplasării în străinătate și de a respecta cu strictețe  măsurile adoptate în contextul pandemiei de COVID-19.

MAE reamintește că cetățenii români pot solicita asistență consulară la numărul de telefon al Ambasadei României la Atena +302106774035 sau al Consulatului General al României de la Salonic +302310340088, apelurile fiind redirecționate către Centrul de Contact și Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii Call Center, în regim de permanență.

De asemenea, cetățenii români care se confruntă cu o situație dificilă, specială, cu un caracter de urgență, au la dispoziție şi telefonul de permanență al misiunii diplomatice a României în Republica Elenă +306978996222 și al Consulatului General al României de la Salonic +306946049076.

Ministerul Afacerilor Externe recomandă consultarea paginilor de  internet http://atena.mae.ro,  http://salonic.mae.ro/,  https://ec.europa.eu/consularprotection/content/travel-advice_ro, www.mae.ro şi reamintește faptul că cetățenii români care călătoresc în străinătate au la dispoziție aplicația „Călătorește în siguranță” (http://www.mae.ro/app_cs), care oferă informații şi sfaturi de călătorie.