România are viitor. Iar poveștile acestor tineri care se întrec în a face lucruri spectaculoase stau mărturie. Totul a pornit de la o sticlă de plastic. Cam așa ar suna începutul poveștii de astăzi. Continuarea ei este despre inteligență, muncă, dedicare, perseverență, speranță. Cristian Gavrilă, Ana Sofia Crișan, David Prodan, Nicolas Guțu, Raul Urianu sunt tinerii inventatori care au realizat primul aparat din România ce transformă Pet-uri în plastic pentru imprimante 3D.
Invenția revoluționară a elevilor din Cluj i-a adus în campania „100 de tineri pentru dezvoltarea României”, lansată de Fundația Dan Voiculescu pentru Dezvoltarea României.
Datorită invenției „Reci-Pet”, sticlele din plastic capătă o nouă funcție: materie primă pentru imprimantele 3D.
În plus, dispozitivul creat de tineri poate fi folosit de oricine, acasă, la școală sau la birou. „ReciPet” mai are nevoie de puțini pași pentru a fi omologat și comercializat.
Cristian Gavrilă a vorbit despre această inițiativă cu beneficii uriașe, mărturisind că ea s-a născut din nevoia unui mediu cât mai curat. Invenția tinerilor ar putea ajuta foarte mult. Mai exact, oricine ar putea cumpăra acest mic echipament cu 500 de lei și l-ar putea folosi acasă.
„Este un aparat pentru reciclarea recipientelor din plastic în filament pentru imprimante 3D. Totul pornește de la o sticlă de plastic care trebuie decupată și introdusă în aparat care o va trece printr-un element încălzit și îi va forma profilul rotund al filamentului”, a spus unul dintre tinerii inventatori, Cristian Gavrilă.
Nimic nu s-a făcut la întâmplare, air în spatele unui astfel de proiet se ascunde și foarte multă muncă. Gadgetul a fost creat în urma unei sesiuni de brainstorming, iar tinerii și-au împărțit rolurile, susținând că acesta poate fi folosit chiar și de echipele de robotică care folosesc imprimante 3D.
„Noi vrem să facem produsul nostru open source, astfel încât clienții să vină cu îmbunătățiri la el și, practic, ei pot să schimbe varianta finală”, a spus Raul Urianu.
Aparatul revoluționar poate fi folosit în diferite contexte. Echipele de robotică care folosesc imprimante 3D vor obține, cu ajutorul „ReciPet”, un material de calitate foarte bună.
„Procesul de creare a durat destul de mult o lună, două luni și un pic, costurile au fost destul de mici, am luat cele mai ieftine produse pe care le-am putut găsi. Totodată, mașina noastră este din filament din plastic și încercăm să facem mașinile noastre din plastic reciclat”, a spus Ana Crișan.
Tinerii din Cluj au fost incluși în proiectul „100 de tineri pentru dezvoltarea României”, care își propune să aducă în prim-plan poveștile și realizările celor mai remarcabili copii și tineri din România, care, prin pasiunea, dedicarea și talentul lor, au reușit să se facă remarcați la nivel național și internațional.
Campania „100 de Tineri pentru Dezvoltarea României” urmărește descoperirea a 100 de copii și tineri talentați și performanți pe care să îi premieze pe 1 decembrie 2024 în cadrul unei gale a excelenței. Astfel, oricine poate face o propunere pe www.fundatiadanvoiculescu.ro.
Campania își propune să aducă în prim-plan poveștile și realizările celor mai remarcabili copii și tineri din România, care, prin pasiunea, dedicarea și talentul lor, au reușit să se facă remarcați la nivel național și internațional.
Fie că vorbim despre excelență academică, performanțe artistice, implicare socială sau inovație în diverse domenii, acești tineri sunt adevărați ambasadori ai potențialului extraordinar al României.
În catalogul excelenței românești vor fi incluși olimpici internaționali, câștigători ai diferitor concursuri internaționale și naționale (medalii de aur, argint și bronz). Campania va prezenta modele de inspirație, ilustrând cu mândrie diversitatea talentelor din întreaga țară.
Mai multe informații puteți afla pe fundatiadanvoiculescu.ro
CITIȚI ȘI: