Iohannis: Nu există niciun indiciu concret că ar exista altă ţintă decât Ucraina. Însă flancul estic trebuie întărit
Preşedintele Klaus Iohannis a vorbit, joi, de la Bruxelles, despre necesitatea consolidării Flancului estic al NATO şi a reiterat că, în cazul conflictului declanşat de Rusia, „nu există niciun indiciu” că ar exista altă ţintă decât Ucraina.
„În momentul de faţă nu există niciun indiciu concret că ar exista altă ţintă decât Ucraina, asta trebuie să o spunem clar. Însă noi suntem convinşi că Flancul estic trebuie întărit. Flancul estic trebuie întărit şi de aceea suntem foarte mulţumiţi că la NATO s-a luat deja decizia de a aproba grupul de luptă care va staţiona în România, cum de altfel s-au aprobat şi alte grupuri de luptă, faţă de patru grupuri de luptă care sunt acum pe Flancul estic. Vor fi opt”, a spus şeful statului, după prima zi a Consiliului European de la Bruxelles.
Iohannis: Trebuie să facem un plan pe termen lung, pentru a face Flancul estic mult mai solid
El a vorbit despre importanţa prezenţei aliate în regiune.
„Este important pentru noi în România, fiindcă Flancul estic este relativ mai puţin populat în partea Mării Negre şi asta ne-a îngrijorat, de aceea am solicitat încontinuu să avem o prezenţă permanentă şi acest grup de luptă va constitui o prezenţă aliată permanentă la noi, la Marea Neagră. Deci prin aceste mişcări pe care le facem, România va fi mai bine apărată dar, după părerea mea şi după părerea noastră, nu trebuie să ne oprim aici, ci să facem un plan pe termen lung, pentru a face Flancul estic mult mai solid şi mult mai bine apărat”, a subliniat Iohannis.
Președintele României, Klaus Iohannis, și președintele Statelor Unite ale Americii, Joe Biden, au discutat, joi, la summitul extraordinar NATO, care are loc la Bruxelles.
Alături de cei doi lideri s-au aflat și secretarul general NATO Jens Stoltenberg și secretarul general adjunct Mircea Geoană.
NATO a aprobat grupul de luptă care va fi poziţionat în România
Anterior începerii summitului, Klaus Iohannis a anunțat că NATO a aprobat grupul de luptă care va fi poziţionat în România şi niciun român nu trebuie să se teamă, în contextul conflictului din Ucraina.
„Avem o veste foarte bună, deja NATO a aprobat grupul de luptă care va fi poziţionat în România. Este acel grup de luptă pe care l-am solicitat”, a spus Iohannis.
Președintele a reiterat că România nu este în pericol şi niciun român nu trebuie să se teamă, în contextul conflictului din Ucraina.
„Trebuie să vă spun foarte clar că niciun român nu trebuie să se teamă. Suntem parte din cea mai mare, din cea mai puternică alianţă de apărare care a existat vreodată. Militarii noştri sunt bine pregătiţi. Deci pot să spun cu mâna pe inimă, cum se zice, că România nu este în pericol, românii sunt în siguranţă prin forţele noastre armate şi prin NATO”, a declarat Iohannis, înainte de a participa la Summitul extraordinar al Alianţei Nord-Atlantice, care se desfăşoară la Bruxelles.