Prima pagină » Actualitate » Ioan Niculae, eliberat după 15 luni de închisoare. Omul de afaceri a fost condamnat la 5 ani de închisoare pentru cumpărare de influenţă, instigare la evaziune fiscală şi instigare la spălare de bani

Ioan Niculae, eliberat după 15 luni de închisoare. Omul de afaceri a fost condamnat la 5 ani de închisoare pentru cumpărare de influenţă, instigare la evaziune fiscală şi instigare la spălare de bani

Ioan Niculae, eliberat după 15 luni de închisoare. Omul de afaceri a fost condamnat la 5 ani de închisoare pentru cumpărare de influenţă, instigare la evaziune fiscală şi instigare la spălare de bani

Omul de afaceri Ioan Niculae a fost eliberat din închisoare după 15 luni de detenție, anunță Prosport, care publică declarația președintelui clubului Astra Giurgiu, Marian Costea.

„Da, este adevărat! A revenit în libertate. Vrem să menținem echipa în a treia ligă. Înscriem echipa acum pentru Liga 3, greaua moștenire ne-a privat de a râmâne în eșalonul secund. Din informațiile mele nu se dorește desființarea acestei echipe, ci dimpotrivă. Să revenim în prima ligă”, a declarat pentru ProSport președintele executiv Marian Costea.

Patronul grupului Interagro fusese condamnat la închisoare în februarie 2021 la 5 ani de închisoare cu executare pentru săvârşirea infracţiunilor de cumpărare de influenţă, instigare la evaziune fiscală şi instigare la spălare de bani.

Instanța i-a interzis lui Niculae și dreptul de a fi acționar, asociat sau administrator al unei societăţi comerciale, pe o durată de 3 ani după executarea pedepsei principale.