Decizie definitivă în cazul coloanei sonore din spectacolul ”Dineu cu proști”, după șase ani de judecată. Familia marelui actor și regizor Ion Caramitru, obligată de instanță să restituie drepturi de autor de aproape 20.000 de lei
Procesul început de marele actor și regizor Ion Caramitru în 2016, pentru drepturi de autor ale unor spectacole regizate de el, a ajuns la final după mai bine de șase ani, la un an după moartea acestuia. Înalta Curte de Casație și Justiție a decis definitiv că drepturile de autor în valoare de aproape 20.000 de lei primite de Ion Caramitru din partea Uniunii Compozitorilor și Muzicologilor din România – Asociaţia pentru Drepturi de Autor a Compozitorilor (UCMR-ADA) pentru coloana sonoră din spectacolul ”Dineu cu proști”, regizat de el, nu i se cuvin, astfel că trebuie returnate, împreună cu cheltuielile de judecată.
Mai mult, instanța a considerat și că ilustrațiile muzicale folosite în alte două spectacole pe care le-a regizat la Teatrul Național, aranjate de el din fragmente ale unor autori notorii, printre care Beethoven, Puccini, Brahms și Mozart, nu pot fi incluse în registrul operelor muzicale protejate de drepturi de autor.
Cauza a ajuns în instanță în urmă cu peste șase ani, iar după decesul marelui actor și regizor, în 5 septembrie 2021, procesul a fost continuat de soția și cei trei fii ai acestuia.
În urmă cu 10 ani, în 2012, actorul și regizorul Ion Caramitru a cerut organismului de gestiune colectivă să îi plătescă drepturi de autor în calitate de aranjor sau „compilator” al operelor muzicale cu care a ilustrat sonor patru dintre piesele montate de el ca regizor pe scena Teatrului Național, respectiv fragmente din opere ale unor autori notorii – Beethoven, Puccini, Brahms, Mozart sau Pink Martini.
Ion Caramitru a încasat astfel drepturi de autor în valoare de aproape 20.000 de lei, dar în 2016, UCMR-ADA i-a cerut să îi restituie.
”În 2012 reclamantul a depus la UCMR-ADA trei formulare de declarare de opere muzicale, prin care, pe proprie răspundere, a declarat că este aranjor al operelor muzicale utilizate în spectacolul de teatru «Dineu cu proști»: (…) prin care acesta s-a declarat aranjor al operei muzicale «Scherzo allegro» compusă de Beethoven; (…) prin care acesta s-a declarat aranjor al operei muzicale «Sunrise sunset» pentru care la rubrica alocata compozitorului a menționat «tradițional»; (…) prin care acesta s-a declarat aranjor al operei muzicale «Taxi a Geneve» pentru care la rubrica alocata compozitorului a menționat «tradițional». Urmare asumării de către reclamantul-pârât, prin declarațiile date pe proprie răspundere, a calității de aranjor al operelor muzicale anterior menționate, UCMR-ADA a repartizat și a plătit acestuia suma netă de 19.890,94 lei cu titlu de drepturi patrimoniale de coautor (aranjor) al operelor muzicale constând în aranjamente muzicale declarate de acesta pe propria sa răspundere”, potrivit datelor din dosar.
Actorul și regizorul a dat atunci în judecată organismul de gestiune colectivă a drepturilor de autor în domeniul muzical. Astfel, prin cererea înregistrată la Tribunalul București în iunie 2016, Ion Caramitru a cerut instanței obligarea UCMR-ADA la:
- înscrierea în Registrul național al operelor muzicale a coloanelor sonore din spectacolele de teatru regizate de el ”Bârfe, zvonuri și minciuni”, ”Anonimul venețian” și ”Dumnezeu se îmbracă de la second-hand”;
- repartizarea remunerațiilor care i se cuvin ca urmare a gestiunii colective a operelor muzicale din spectacolele ”Dineu cu proști”, ”Bârfe, zvonuri și minciuni”, ”Anonimul venețian” și ”Dumnezeu se îmbracă de la second-hand”;
- plata cheltuielilor de judecată pentru acest dosar.
Conform actelor din instanță, Ion Caramitru a renunțat ulterior la pretențiile privind spectacolul ”Anonimul venețian”, instanța luând act de această solicitare la unul dintre termenele acordate în cauză.
Peste șase ani de judecată pentru drepturi de autor
Trei ani mai târziu, în 24 aprilie 2019, a venit și prima decizie din procesul lui Ion Caramitru cu UCMR-ADA. Tribunalul București a considerat că cererea actorului și regizorului Ion Caramitru, care era și director al Teatrului Național, este neîntemeiată.
Instanța l-a obligat pe Ion Caramitru să dea UCMR banii pe care i-a primit ca drepturi de autor, considerându-i ”plată nedatorată”, dar și cheltuielile de judecată, respectiv 100 de lei taxă judiciară de timbru și 3.000 de lei onorariul expertului din această cauză.
Tribunalul a constatat totodată că reclamantul nu a făcut dovada că a avut consimțământul autorilor operelor muzicale originale, în cazul celor care sunt încă în protecție, pentru a crea opere derivate, nefiind astfel îndeplinită prima condiție pentru existența acestora. În consecință, nu sunt incidente dispozițiile invocate de reclamant de la art. 8 din legea dreptului de autor, iar ilustrațiile muzicale realizate de reclamantul pârât (Ion Caramitru – n.r.) nu sunt opere derivate.
Sub acest aspect, nu sunt relevante contractele încheiate de reclamant cu teatrul, având în vedere că numai în măsura în care sunt îndeplinite condițiile legale, așa cum s-au menționat mai înainte, putem vorbi de opere derivate.
De altfel, concluzia specialistului este în același sens, respectiv reclamantul, în calitate de regizor al spectacolelor, a realizat ilustrațiile muzicale ale spectacolelor, din fragmente de opere muzicale, dar acestea nu constituie opere muzicale protejabile, fiind liste de lucrări și fragmente separate, selectate pentru a fi cuplate la desfășurarea spectacolelor respective, nefiind depusă la dosar nicio partitură muzicală.
În consecință, față de toate considerentele expuse tribunalul a respins cererea principală a reclamantului pârât ca neîntemeiată”, se arată în hotărârea Tribunalului București, din 2019.
Actorul și regizorul Ion Caramitru a contestat decizia la Curtea de Apel București, judecata trebuia să înceapă în martie 2020, dar din cauza stării de urgență impuse de pandemia de COVID-19, primul termen a fost amânat până în luna iunie. Decizia a fost dată în 15 octombrie 2020, când instanța de apel a dat dreptate tot UCMR – Asociaţia pentru Drepturi de Autor a Compozitorilor. Mai mult, Ion Caramitru a fost obligat să plătească și 2.000 de lei cheltuielile de judecată cerute de UCMR.
Cauza a ajuns în recurs la Înalta Curte de Casație și Justiție în 8 iunie 2021, iar trei luni mai târziu, pe 5 septembrie 2021, actorul și regizorul Ion Caramitru a decedat. Procesul a fost continuat de soția și de cei trei copii ai lui Ion Caramitru.
După 6 ani și 5 luni de la începutul judecării pentru drepturi de autor a venit și decizia finală. În noiembrie 2022, și judecătorii de la instanța supremă au considerat că banii primiți de Ion Caramitru ca drepturi de autor pentru operelor muzicale cu care a ilustrat sonor spectacolul ”Dineu cu proști” trebuie restituiți UCMR – Asociația pentru Drepturile de Autor a Compozitorilor.
În plus, soția și copiii lui Ion Caramitru, care au continuat să se judece în numele marelui actor și regizor pentru drepturile de autor, trebuie să plătească UCMR și cheltuieli de judecată de 1.485 de lei.