Ion ILIESCU, cu autoironie despre defecte și calități, la 94 de ani: „Am un zâmbet de Dacie. Fără carismă, un om politic nu are nicio șansă”

Fostul președinte Ion Iliescu, 94 de ani, a acordat un rar interviu lui Ionuț Vulpescu, în cadrul podcastului „Avangarda”. Iliescu a vorbit despre cartea sa de memorii „Destinul unui om de stânga” și a mărturisit, în același timp, că această orientare politică nu i-a adus vreo satisfacție. De asemenea, fostul șef de stat a precizat că principala sa calitate e aceea poate să înoate în ape tulburi și a menționat, cu autoironie, că are un zâmbet de Dacie. 

Fostul șef de stat, Ion Iliescu, a vorbit în podcastul „Avangarda”, moderat de Ionuț Vulpescu despre motivele care l-au făcut să adere la un partid de stînga după căderea comunismului. Iliescu a precizat că această decizie politică nu l-a făcut „neapărat fericit„.

„Toată viața mea am fost la stânga: m-am născut în comunism și am putut contribui la crearea unei democrații pe care am guvernat-o ca un social-democrat. Nu poate fi numită decât destin această așezare istorică, ideologică și afectivă, la stânga (…)Nu fac parte din aceia pentru care moda e mai importantă decât propria identitate”. Consimt întru totul. Am fost la stânga nu pentru că am avut buzunarele goale, ci pentru că nu am vrut niciodată să le umplu sau să le leg de ale altora. Am fost la stânga nu pentru că era calea cea mai scurtă către Cotroceni, ci către inima oamenilor. Am fost la stânga nu pentru că mi s-a potrivit, ci pentru că nu am vrut să plec de acolo niciodată. Am fost la stânga nu pentru că am suferit în comunism, ci pentru că era singura aripă a spectrului politic care nu îi lăsa în urmă pe cei fragili. Am fost la stânga nu pentru că trăisem în comunism, ci pentru că înțelegeam social-democrația care putea să vină după el. Am fost la stânga nu pentru că acolo m-a găsit 1989, ci pentru că de acolo am scris, alături de alții, cu valori similare, istoria democrației, de la stânga spre dreapta. Care acum pe undeva s-a pierdut… Nu am fost neapărat fericit la stânga, dar am putut să fac pe alții fericiți plecând de aici.”, a declarat Ion Iliescu în podcastul Avangarda.

În ceea ce privește calitățile sale, Ion Iliescu susține că a avut, dintotdeauna un caracter echilibrat, mai ales în situații de criză, și a dat ca exemplu acțiunile sale din primăvara lui ’90, la câteva luni după sângeroasa revoluție din 1989.

„Ca orice individ născut în zodia Pești, înot foarte bine în ape tulburi… Adică am o formă de echilibru, care m-a ajutat enorm în ceea ce a însemnat activitatea mea publică. Uitându-mă în urmă, la cronologiile vitrege ale istoriei democrației noastre, mă întreb cum ar fi fost, chiar dacă istoria nu se privește contrafactual, ca în locul meu, în momentele dramatice din primăvara lui 1990, ale conflictului interetnic de la Târgu Mureș, să fi fost un individ visceral, coleric, nu un tip cumpănit?

Spre ce ar fi putut să o apuce România, pe fondul unui climat politic extern hipercomplicat, întreținut de relicvele fostei Iugoslavii, dacă aș fi judecat după primul impuls, nu după ultimul gând lucid și conștient dintr-o lungă serie de calcule și frământări? Sunt de părere că temperamentul politic al unei țări depinde foarte mult de caracterul nativ al unui lider. Ba chiar că e o legătură organică între voința politică generală, a unui stat, și voința politică particulară, a unui lider.”, a declarat Ion Iliescu.

Fostul președinte a vorbit și despre defectele sale, iar în acest sens a menționat intoleranța față de lipsa de responsabilitate politică.

„E un defect profesional: mă raportez foarte științific la lucrurile mai puțin științifice, cele pe care poeții preferă să le descrie altfel. Sunt alergic la lipsa de responsabilitate, care face democrațiile să fie disfuncționale și care uneori duce masculinitatea în derizoriu, am anticorpi la birocrațiile sufocante și la construcțiile absurde care nu de puține ori au însoțit rațiunea publică.

Calculez timpul în decizii, resurse, oportunități de progres și etape ale competenței. Nu mai pot fi docil când aud în diverse retorici, unele subtil manipulative, că unele lucruri s-au rezolvat „neputându-se face” și că asta e o clasică treabă românească. Poate jargonul eșecului se va mai schimba, dar românii ar trebui să se inflameze când confortul și pasivitatea sunt asociate cu o genă românească.”, a menționat Iliescu.

Ion Iliescu nu a ezitat să comenteze cu multă sinceritate și autoironie referitor la zâmbetul său, subiectul multor glume actuale pe rețelele de socializare. Fostul președinte, în ciuda vârstei înaintate, este la curent chiar și cu un filmuleț realizat cu un program de inteligență artificială, ce-l arată pe acesta în 2099, după înmormântarea lui Elon Musk.

Am un zâmbet de Dacie, dacă nu știați… (n.a. râde). În 1999 unii au zis că bordul Daciilor românești e făcut după zâmbetul meu. Deci am un zâmbet industrial, cu patru viteze. Dacă poți să faci o mașină după zâmbetul meu, poți să faci și o țară după gustul meu… Sunt sigur că fără carismă, un om politic nu are nicio șansă, dar îmi place să cred că mintea lui Ion Iliescu a făcut mai multe furori decât zâmbetul lui. Am avut și zâmbete amare, în anii mei de experiență politică, dar mă încântă faptul că publicul a rămas cu varianta veselă. Am mai vorbit despre memeurile de pe Internet.

Apropo, dacă îl întrebați pe ChatGPT de zâmbetul lui Ion Iliescu, știe să vă răspundă că e celebru și prietenos. Mi-a arătat cineva recent un filmuleț generat de inteligența artificială cu mine în 2099, după înmormântarea lui Musk. Nu păream foarte convins de teleportări și de traficul din București descurcat de navete spațiale, dar zâmbeam. E bine că în toate lumile posibile, vorba lui Leibniz, Ion Iliescu zâmbește.