Ionuț Lupescu, despre prestația României în meciul cu Olanda, la EURO 2024: „A fost o diferență clară de VALOARE între noi și ei”
This browser does not support the video element.
Ionuț Lupescu, unul dintre fotbaliștii legendari ai „generației de aur” a Naționalei, a analizat jocul tricolorilor din meciul cu Olanda, încheiat cu 0-3 pentru echipa adversă. Lupescu a precizat că, deși echipa României are, de obicei, o defensivă bună, tricolorilor le-a lipsit randamentul în partida pentru calificarea în sferturile de la EURO 2024.
Ionuț Lupescu, actual observator tehnic din partea UEFA pe durata Campionatului European, a comentat evoluția Naționalei la partida cu Olanda, în care miza era calificarea pentru sferturile de finală de la EURO 2024.
Lupescu, fost fotbalist al „generației de aur”, alături de nume precum Adrian Ilie sau Gică Hagi, a declarat că deși tricolorii au început partida în forță, nu au fost la fel de abili la capitolul defensivă. Jucătorii români au încasat trei goluri din partea olandezilor, partida încheindu-se cu o – 3 pentru Olanda. Scorul a însemnat și capăt de drum pentru tricolori la EURO 2024.
„Au fost 15, 20 de minute când am jucat de la egal la egal cu Olanda. Un meci durează peste 90 de minute, poate 100 de minute, cu timpul adăugat. Din păcate cu primul gol pe care l-am luat, i-am adus în joc pe de olandezi, au prins din nou curaj, și-au intrat în mână, cum se spune, și au început să joace, iar eu cred că aici s-a văzut o clară diferență de clasă între noi și ei. Noi, în campania de calificare, am avut o defensivă foarte bună, iar astăzi nu puteam spune acest lucru. S-a văzut, a fost o diferență clară de valoare între noi și ei. Au avut foarte multe ocazii, din statistici au peste 20 de încercări la poartă, dintre care cred că 10 au fost ocazii destul de serioase. Cred că asta spune tot.”, a declarat Ionuț Lupescu pentru Antena 3 CNN.
Înainte de meciurile tricolorilor la EURO 2024, Ionuț Lupescu a vorbit despre importanța calificării și ce înseamnă această realizare pentru echipa României:
„Calificarea asta este importantă în primul rând pentru băieţi, pentru că au ocazia să demonstreze ce pot pe cea mai înaltă scenă şi apoi evoluţiile să îi propulseze cât mai sus. La fel de important este pentru România, care intră şi ea în rândul echipelor mari calificate la EURO. Trebuie să joace bine acolo, astfel încât atât fotbalul românesc, cât şi jucătorii, să aibă performanţe. Băieţii trebuie să folosească ocazia asta pentru că nu te califici în fiecare an la un Campionat European, şi ştim asta foarte bine”, a declarat la acel moment Ionuț Lupescu
CITEȘTE ȘI:
Generația de Aur – World Stars, 3-2. SPECTACOL total pe Arena Națională. „Lumea nu ne uită”