Prima pagină » Actualitate » Ionuț Moșteanu, mesaj pentru PNL: Puneți-l pe Ilie Bolojan premier și revenim la masa negocierilor!

Ionuț Moșteanu, mesaj pentru PNL: Puneți-l pe Ilie Bolojan premier și revenim la masa negocierilor!

Ionuț Moșteanu, mesaj pentru PNL: Puneți-l pe Ilie Bolojan premier și revenim la masa negocierilor!

Ilie Bolojan ar putea fi o variantă de premier din partea PNL, cu care USR PLUS să fie de acord în viitorul Executiv, după cum a anunțat chiar USR-istul Ionuț Moșteanu.

Deputatul USR PLUS a fost întrebat pe cine ar prefera partidul său în funcția de premier, iar Moșteanu a explicat că nu poate propune USR PLUS un premier de la PNL, dar ar reveni oricând la masa negocierilor, fără Florin Cîțu.

„Așteptăm o nouă propunere de premier”

El a sugerat și un nume din partea PNL, cu care USR PLUS ar reface coaliția de guvernare, fiind vorba despre Ilie Bolojan.

„Consultările trebuia demarate de urgență (…) O să mai avem discuții în Biroul Național mâine (…) Așteptăm o nouă propunere de premier, noi nu putem să propunem un premier PNL. Chiar dacă am votat o moțiune de cenzură, a fost o moțiune de cenzură prin care l-am trimis pe Florin Cîțu acasă.

Eu pot să vă zic și acu, de exemplu, puneți-l pe Ilie Bolojan premier și venim la masă poate se uită peneliștii la televizor, dar nu cred că asta este soluție”, a declarat Ionuț Moșteanu, la Palatul Parlamentului.

Ilie Bolojan: ”Nu se pune această problemă”

La începutul lunii septembrie, întrebat despre soluţia avansată de lideri ai USR PLUS, potrivit căreia ar fi potrivit pentru funcția de premier, Ilie Bolojan, preşedintele Consiliului Judeţean Bihor, a declarat că „nu se pune acastă problemă”.

Mihai a urmat cursurile Facultății de Jurnalism din cadrul Universității București între anii 2009-2012, după un an petrecut la SNSPA. A lucrat la numeroase publicații, dar și în agenții ... vezi toate articolele

Citește și