Prima pagină » Actualitate » VIDEO | Ionuț Stroe (PNL), despre creșterea pensiilor: „Există două propuneri concrete care vizează creșterea de 15%”

VIDEO | Ionuț Stroe (PNL), despre creșterea pensiilor: „Există două propuneri concrete care vizează creșterea de 15%”

Deputatul Ionuţ Stroe, Sursa: Facebook - PNL

Liderii PNL au discutat în şedinţa de miercuri a Biroului Politic Naţional (BPN), printre altele, și despre propunerile de mărire a pensiilor. În acest context, purtătorul de cuvânt al partidului, Ionuț Stroe, a precizat în fața jurnaliștilor că au fost prezentate două propuneri concrete care vizează creşterea de 15% propusă de PNL.

„Prima dintre ele vizează o creştere a bugetului alocat pensiilor, urmând ca gradual, pe anumite praguri de pensii, să se realizeze, prin anumite beneficii suplimentare, creşterea pensiilor. Cea de-a doua vizează o creştere universală a tuturor pensiilor cu 15%, urmând ca cele două să fie două să fie discutate în cadrul coaliţiei, foarte probabil săptămâna viitoare şi să se aleagă soluţia oportună şi sustenabilă din punct de vedere bugetar”, a declarat Ionuţ Stroe, după şedinţa BPN al PNL.

El a adăugat că PNL a spus foarte clar şi crede că „15 procente ar trebui să fie borna la care se vor mări pensiile” şi a adăugat că cele două variante vor fi discutate în interiorul coaliţiei, cel mai probabil, luni.

„Poate fi o soluţie să creştem bugetul pensiilor cu 15%. Cum la fel există posibilitatea o creştere a tuturor pensiilor cu 15%. (…) De la 2.000 la 3.000 lei, dacă eliminăm impozitarea, e o creştere de 15%”, a mai explicat liberalul.

Acesta a mai spus că rămâne de văzut care va fi cea mai potrivită variantă, „având în vedere că trebuie să ne încadrăm în buget, că trebuie să existe în momentul de față o acoperire generală a tuturor pensionarilor care sunt afectați de această scădere a puterii de cumpărare. Cea mai potrivită soluție… o vom promova public, după ședința coaliție”.

Liderul PSD, Marcel Ciolacu, declarase anterior că nu vor fi măriri diferențiate ale punctului de pensie, ci va fi continuat pachetul de ajutor social.

S-a hotărât împreună cu ministrul de Finanţe ca anvelopa de mărire a pensiilor să fie la 15 procente, dar asta nu înseamnă că noi vom accepta ca punctul de pensie să se mărească cu 15% la fel la toată lumea”, a afirmat, duminică, Marcel Ciolacu.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Calculator Impozit Auto 2026. RAR explică unde este trecută norma EURO, în funcție de CIV
Digi24
VIDEO De ce s-au bătut două femei la Timișoara: un influencer din campania lui Călin Georgescu, în mijlocul scandalului
Cancan.ro
EXCLUSIV | Imagini SFÂȘIETOARE la mormântul Ștefaniei Szabo, în prag de Crăciun. Omagiul care îți rupe sufletul
Prosport.ro
Loredana nu-și mai lasă soțul să muncească în Germania, deși e milionar, pentru că s-a plictisit de stilul de viață de acolo
Adevarul
Fără punte: premierul Bolojan elimină o zi liberă
Mediafax
Programul marilor lanțuri de magazine de Crăciun 2025. Care sunt zilele în care vor fi închise și când vor avea programul redus
Click
Ce spun psihologii despre oamenii care păstrează pungile, borcanele goale, hârtia de ambalaj „pentru orice eventualitate”
Digi24
Consilierul de la Kremlin care a refuzat ordinul lui Putin și a încercat să oprească războiul din Ucraina. Era pregătit să fie împușcat
Cancan.ro
De ce ar fi murit mama Mihaelei Rădulescu, de fapt. Văduva lui Felix Baumgartner, primul mesaj oficial: 'Nu a fost bolnavă'
Ce se întâmplă doctore
Cum arată Narcisa Suciu la mai bine de 15 ani de când a plecat în Finlanda. De ce s-a reîntors în țară? E de nerecunoscut
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Mașini premium SH cu probleme. Expert: „Check engine aprins, beculețe care clipocesc...”
Descopera.ro
Cele mai consumate băuturi din lume au un efect crucial pentru sănătatea oaselor
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Ce te doare, Bulă? – Mă doare buzunarul, dom doctor …
Descopera.ro
Funicularul, ingineria care face accesibile pantele imposibile