Ionuț, un tânăr din Slatina, a plecat de acasă și acum este de negăsit. L-ați văzut?

Publicat: 24 11. 2020, 17:14
Actualizat: 24 11. 2020, 17:14
Ionuț, un tânăr din Slatina, a plecat de acasă și acum este de negăsit. L-ați văzut? / Foto: Ptv Oltenia, Facebook

Un tânăr de 34 de ani din municipiul Slatina este căutat de familie și de polițiști. A plecat luni de acasă și de atunci nu s-a mai întors.

Potrivit cumnatului său, tânărul de 34 de ani a plecat de acasă sub pretextul că are de efectuat o operațiune bancară, iar de atunci este de negăsit.

„La data de 23 noiembrie, în jurul orei 23:00, un bărbat din municipiul Slatina a sesizat faptul că, în aceeași zi, în jurul orei 16:00, cumnatul său, Ionuț Cătălin Tudor, de 34 ani, din loclitate, a plecat de la domiciliu sub pretextul că are de efectuat o operațiune bancară și nu a mai revenit”, a declarat Alexandra Dicu, purtătorul de cuvânt al IPJ Olt.

Semnalmente

Ionuț are 1,85 – 1,90 metri, constituție atletică, părul tuns scurt de culoare șaten, ochii căprui, fără a avea semne distinctive. În momentul plecării de la domiciliu, Ionuț Cătălin purta o geacă neagră, din fâș, o pereche de blugi, pantofi sport albaștri, iar pe cap purta o șapcă albastră.

Persoanele care deţin informaţii ce pot conduce la găsirea acestuia sunt rugate să sune de urgență la 112 sau să se adreseze celei mai apropiate unităţi de poliţie.

Ați văzut-o pe Andreea? O minoră de 13 ani a plecat de acasă și nu s-a mai întors

Polițiștii clujeni cer ajutorul cetățenilor pentru a găsi o minoră în vârstă de 13 ani, din comuna Viișoara, sat Viișoara, județul Cluj, care a plecat de acasă la data de 23 noiembrie 2020, dar nu s-a mai întors.

„Poliţia a fost sesizată cu privire la faptul că, la data de 23 noiembrie a.c., în jurul orei 19.40, PURECE ANDREEA MARIA în vârstă de 13 de ani, din comuna Viişoara, sat Viişoara, județul Cluj, a plecat de la locuinţa sa, însă nu s-a mai întors”, informează IPJ Cluj.