Ipoteză șocantă în cazul dispariției a profesorului de matematică din Vâlcea. Soția și copiii i-au plănuit moartea: „Eu trebuie să mă ascund”

Publicat: 02 01. 2024, 09:18
Actualizat: 02 01. 2024, 09:53

Marian Claudiu Bălan, un reputat profesor de matematică din Vâlcea, a dispărut misterios, iar anchetatorii care înceacă să pună cap la cap toate datele sugerează că acesta ar fi căzut victimă propriei familii – soției sale și celor doi copii minori.

Alerta despre dispariția lui Marian Claudiu Bălan a fost declanșată de către verișoara sa, care a observat că acesta răspundea doar la mesajele scrise, evitând apelurile telefonice, un comportament total neobișnuit pentru el.

Investigațiile au dezvăluit un tablou familial sumbru și foarte tensionat, în care certurile erau frecvente, iar familia era descrisă ca fiind distantă și fără prieteni. Soții Bălan se confruntau cu dificultăți majore în căsnicie, iar suspiciunile anchetatorilor s-au intensificat atunci când explicațiile oferite de soție cu privire la dispariția profesorului au variat în timpul anului care a culminat cu o presupusă plecare de acasă a acestuia.

Surorii și mamei lui aceasta le-a spus că a fugit cu o altă femeie. Altor rude, că a plecat la muncă în afara țării, ba în Marea Britanie, ba în Italia, la o spălătorie auto de unde le trimite și bani.

În iulie 2020, la trei luni de la dispariție, soția a solicitat desfacerea căsătoriei la Judecătoria Râmnicu Vâlcea, motivând că soțul nu s-a prezentat niciodată la proces. Divorțul a fost pronunțat un an mai târziu, atribuindu-i profesorului vina exclusivă pentru eșecul căsniciei.

Ciudat pentru investigatori a fost faptul că nici copiii și nici nevasta nu au declarat dispariția la poliție.

Ultima dovadă a existenței bărbatului este înregistrată pe data de 10 aprilie 2020, când Marian Claudiu Bălan vorbește la telefon cu mama sa. Apoi, profesorul parcă a intrat în pământ. Iar soția parcă a încercat să șteargă orice urmă.

„După ce citești mesajul, să-l ștergi și să nu zici la nimeni”

Cu o lună înainte ca verișoara să alarmeze poliția, mama bărbatului primește un mesaj de pe numărul de telefon al acestuia.

„…după ce citești mesajul, să-l ștergi și să nu zici la nimeni ce îți zic. Îți zic ție, că să știi de mine. … Nu pot să zic unde sunt pentru că telefoanele sunt urmărite. Eu trebuie să mă ascund și să țin telefonul închis și să nu fiu găsit, deoarece sunt căutat.  Anul trecut am fost la un bordel de mai multe ori la niște fete. Pe urmă am aflat că aveau 15 ani. Peștii au făcut filmări și mă șantajează. Stau cu o fată și lucrez la negru. Mă descurc, mai ales că am banii de la tine”, a fost mesajul ciudat primit de mama bărbatului.

”În perioada sărbătorilor Pascale, părinții copiilor meditați la matematică au fost informați, fie telefonic de către soția acestuia, fie prin mesaje, că o perioadă de timp domnul profesor, soțul său, va întrerupe meditațiile întrucât va pleca la cursuri, pentru ca, mai apoi, după terminarea vacanței școlare de primăvară, părinții respectivi să fie încunoștințați tot de către inculpată că meditațiile la matematică vor continua, însă cu altă doamnă profesoară”, se arată în comunicatul Tribunalului Vâlcea.

Mai mult, soția bărbatului a fost testată cu poligraful și a picat.

Cu toate acestea, acum, anchetatorii susțin că soția și cei doi copii ai săi sunt responsabili pentru dispariția lui Bălan. Conform anchetei, în aprilie 2020, în urma unui conflict familial, fiul cel mare și mama au exercitat acte de agresiune asupra profesorului, provocându-i leziuni fatale. Cadavrul victimei a fost ascuns și de atunci nu a fost găsit niciodată, potrivit Antena 3.

La momentul incidentului, cel mai mic dintre copii avea mai puțin de 13 ani, în timp ce fratele său mai mare, un fost campion național la șah, avea 15 ani și 4 luni.

Ambii sunt acum plasați sub control judiciar și acuzați de omorul tatălui lor, chiar dacă cadavrul acestuia nu a fost recuperat.