Un sucevean i-a scris lui IPS Calinic despre șpăgi și de 10.000 de euro pentru locuri în parohii din Bucovina. Ce i-a răspuns arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților
Acuzații grave lansate pe site-ul oficial al Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor. Un sucevean atrage atenția într-o scrisoare cu privire la faptul că, în Bucovina, preoții parohi își luau în primire bisericile doar după ce cotizau câteva mii de euro. Șpaga ar fi fost condiționată de numărul de familii din fiecare parohie, astfel ajungându-se la sume de ordinul zecilor de mii de euro.
Situația a fost dezvăluită de un sucevean care a ales să-i scrie Înalt Preasfințitului Calinic, înscăunat după trecerea la cele veșnice ale ÎPS Pimen (20 mai 2020). În mesajul postat pe site-ul Arhiepiscopiei Sucevei, la secțiunea Răspunsul Ierarhului, cel care i-a scris lui IPS Calinic menționează printre lucrurile schimbate în bine de când acesta a preluat conducerea Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor și eliminarea șpăgilor din sistem.
”Șpaga ajungea și la 10.000 de euro”
Autorul mesajului, care s-a semnat doar cu inițialele, arată că, până anul trecut, parohiile din Bucovina se vindeau pe mii de euro, „şpaga şi nepotismul erau la ele acasă”. În plus, cei din Administraţia Eparhială nu erau înlăturați din funcții „până nu îşi făceau plinul”.
Suceveanul scrie în sesizarea adresată arhiepiscopului Calinic:
- „1. De la instalarea Înaltpreasfinţiei Voastre (26 iulie 2020), parohiile din mediul urban şi rural se ocupă prin concurs. La noi era ca acestea să se vândă, preţul fiind diferit în funcţie de mărimea parohiei, ex: parohie cu 100 de familii – 10.000 de euro, iar un post de paroh – 5.000 de euro (altfel spus, şpaga şi nepotismul erau la ele);
- 2. Am înţeles că în luna iunie doriţi să-i evaluaţi pe cei din Administraţia Eparhială. La noi era ca aceştia să rămână în funcţie până când îşi făceau plinul;
- 3. De la instalarea Înaltpreasfinţiei Voastre, primiţi pe oricine în audienţă. La noi era ca uşa Arhiepiscopiei să fie deschisă cu capul (mâinile fiind ocupate fie cu o sarsana sau ceva gălbiori);
- 4. Vizitele pastorale pe care le faceţi în parohii sunt discrete şi în linişte. La noi era de a se oferi câte ceva celui care vizita”.
Delatorul a primit şi un răspuns din partea IPS Calinic.
„Stimate domnule! Judecăţile oamenilor nu sunt totuna cu judecăţile lui Dumnezeu. Fără să aduc în discuţie ce a fost înainte de venirea mea, ca unul ce nu pot da socoteală decât pentru faptele mele, îmi doresc o metamorfoză a eparhiei, tradusă scripturistic «Un cer nou şi un pământ nou». Cât priveşte apropierea sau depărtarea de Biserica cea Una, Sfântă, Sobornicească şi Apostolească a lui Hristos, Sfântul Apostol Pavel spune răspicat că «Nimeni nu poate pune altă temelie decât cea pusă, care este Iisus Hristos» (I Corinteni 3, 11). Cu Dumnezeu înainte! Adevărat a înviat!”, este mesajul trimis de ÎPS Calinic.
Reacția Bisericii Ortodoxe
Poziția oficială a Bisericii Ortodoxe Române a fost exprimată de purtătorul de cuvânt al Patriarhiei, Vasile Bănescu.
El susține că „orice reclamaţie verificabilă şi dovedită în conţinut trebuie să aibă ca efect declanşarea unei anchete din partea instituţiei vizate, în acest caz concret Arhiepiscopia Sucevei. Vă rog, aşadar, să vă adresaţi celor ce pot oferi un răspuns la capătul unei investigaţii justificate de probe indubitabile, nu de simple alegaţii. În măsura în care este justificată, această investigaţie este o datorie”, a răspuns Vasile Bănescu, pentru Adevărul.