Prima pagină » Actualitate » De ce se zbate ÎPS Teodosie pentru înfiinţarea MITROPOLIEI Tomisului și ce argumente invocă. „Demersul a început în urmă cu mulți ani”

De ce se zbate ÎPS Teodosie pentru înfiinţarea MITROPOLIEI Tomisului și ce argumente invocă. „Demersul a început în urmă cu mulți ani”

De ce se zbate ÎPS Teodosie pentru înfiinţarea MITROPOLIEI Tomisului și ce argumente invocă. „Demersul a început în urmă cu mulți ani”

Proiectul înființării noii Mitropolii a Dobrogei pare a fi un nou ”măr otrăvit” între Dealul Patriarhiei și Arhiepiscopia de la Marea Neagră. ÎPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, a oferit un punct de vedere pentru Gândul, legat de această situație, prin intermediul părintelui Mircea Cristian Pricop, purtător de cuvânt al Arhiepiscopiei Tomisului.

Întreaga discuție – intens mediatizată în spațiul public – a pornit după ce Arhiepiscopul Tomisului, Înalt Prea Sfinţitul Teodosie, a anunţat că a trimis la Cancelaria Sfântului Sinod „cel mai complet referat” pentru înfiinţarea Mitropoliei Tomisului, precizând că acesta a fost înregistrat şi speră să fie pus pe ordinea de zi.

„Din 2001 s-a lucrat permanent, prin înființarea a peste 40 de mănăstiri pe teritoriul Dobrogei”

Gândul: De ce s-a simțit nevoia unui astfel de demers abia acum și nu mai devreme?

Părintele Mircea Cristian Pricop: Demersul recunoașterii Mitropoliei Dobrogei a început în urmă cu mulți ani, de fapt la întronizarea lui ÎPS Teodosie, atunci când a fost întâmpinat de cuviosul părinte Arsenie Papacioc de la Mănăstirea Techirghiol cu cuvintele: „Vă așteptăm de 2000 de ani pe aceste meleaguri Înaltpreasfinția voastră!”

Din 2001 s-a lucrat permanent, prin înființarea a peste 40 de mănăstiri pe teritoriul Dobrogei, iar sute de noi locașuri de cult, cât și viața religioasă a Dobrogei au fost revitalizate și readuse la strălucirea cea din vremurile străvechi.

De aceea, credem că recunoașterea de către Sfântul Sinod a Mitropoliei Tomisului este o încununare a muncii depuse de ÎPS Teodosie, de călugării, clericii și credincioșii Dobrogei, iar județele Constanța și Tulcea, aflate în vechea jurisdicție a Mitropoliei Tomisului au beneficiat de această muncă asiduă.

ÎPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului

„Mitropolia Tomisului este un organism viu al BOR, ceea ce necesită recunoașterea meritată”

Gândul: Există o statistică reală a numărului de credincioși ortodocși, una actualizată, din care să reiasă, fie și statistic, necesitatea unui astfel de demers? 

Părintele Mircea Cristian Pricop: Ambele județe, Constanța și Tulcea, aflate în provincia Dobrogea însumează aproximativ un milion de locuitori, dintre care peste 85% de etnie română și credincioși ortodocși peste 95%, conform ultimului recensământ din 2022.

Așa că nevoile spirituale și evlavia locuitorilor acestor meleaguri, concretizate în edificarea atâtor noi locașuri de cult și mănăstiri, precum și participarea efectivă la viața Bisericii, prin numărul mare de credincioși ortodocși fac azi ca bisericile să fie neîncăpătoare. Toate aceste elemente de credință nu sunt decât temeiuri de nezdruncinat ale faptului că Mitropolia Tomisului este un organism viu al BOR, ceea ce necesită recunoașterea meritată.

De ce vrea ÎPS Teodosie vrea să transforme Arhiepiscopia Tomisului în Mitropolie

Arhiepiscopul Tomisului a mai spus că iniţiativa reînfiinţării Mitropoliei Tomisului a avut-o încă din anul 2002 însă la acea vreme nu avea suficiente dovezi în acest sens.

Înaltul ierarh spune că în Dobrogea trebuie să fie reînființată Mitropolia Tomisului, așa cum era în secolul al V-lea e.n., când avea ”14 episcopii sufragane.”

Mitropolie a fost şi trebuie să fie. A fost mitropolie înainte de prima mitropolie a Ţării Româneşti, cu 1000 de ani în urmă. Şi am avut iniţiativa aceasta din 2002. (…) S-a pierdut acest statut pentru că teritoriul a fost ocupat. N-a mai fost stăpânire creștină, ci stăpânire islamică (…) 

În secolul V, mitropolia Tomisului avea 14 episcopii sufragane, această istorie, orice popor și-ar dori să o pună în lumină. Am simțit o datorie sfântă, nu pentru mine ci pentru adevărul istoric”, a spus Arhiepiscopul Tomisului.

BOR a închis cazul acum patru ani

În luna mai a anului 2021, purtătorul de cuvânt al Bisericii Ortodoxe Române, Vasile Bănescu, declara faptul că, pentru Patriarhia Română, problema (re)înfiinţării unei mitropolii a Tomisului este una definitiv închisă.

Mai mult, conducerea BOR l-a acuzat atunci pe ÎPS Teodosie de „ambiții personale” care nu au legătură cu misiunea pastorală și de sfidarea recomandărilor BOR. În plus, a fost criticat pentru inițiativele din perioada pandemiei care au adus prejudicii imaginii bisericii și au arătat o atitudine ”provocatoare”.

ÎPS Teodosie a reacționat spunând că va continua demersurile pentru înfiinţarea Mitropoliei Tomisului, în ciuda refuzului primit din partea Patriarhiei și a respins acuzațiile privind atitudinea sa din timpul pandemiei, susținând că a apărat dreapta credință.

Foto: Facebook/Arhiepiscopia Tomisului

CITIȚI ȘI:

ÎPS Teodosie cere la Cancelaria Sfântului Sinod înfiinţarea MITROPOLIEI Tomisului. „Nu pentru mine, ci pentru a restaura un adevăr istoric”

VIDEO | ÎPS Teodosie, din nou într-o ipostază inedită. A fost ridicat cu macaraua pentru a sfinți crucea unei biserici

Recomandarea video

Mediafax
Alertă epidemiologică în România: Primul deces din cauza virusului gripal din acest sezon la o femeie din Cluj
Digi24
Administrația Trump interzice vizele de SUA pentru cinci europeni, printre care și fostul comisar Thierry Breton. Care este motivul
Cancan.ro
Plutonierul major Mirel Tulitu a murit într-un accident rutier cumplit. 3 fetițe au rămas acum orfane de tată 😢
Prosport.ro
FOTO. Mădălina Ghenea le-a tăiat răsuflarea tuturor când a apărut așa la filmări
Adevarul
Serviciile ucrainene lovesc greu în armata rusă. Un avion-cheie a fost scos din luptă înainte de distrugerea submarinului din Novorossiisk
Mediafax
Sudul țării, sub cod galben de ninsori în Ajunul Crăciunului. În ce zone se așteaptă un strat mai consistent de zăpadă
Click
Orașul care va avea primul tren suspendat din România
Digi24
Ce au pățit două ucrainence care au încercat să treacă granița cu 60.000 de dolari ascunși în încălțăminte
Cancan.ro
După 'jihadul' din online, vine contraatacul fostei soții: 'Lupt cu oricine și-ar permite să deranjeze liniștea familiei mele'
Ce se întâmplă doctore
Cum se menține în formă Ricky Martin, la 53 de ani! Zeul latino care sfidează timpul
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Brandul chinezesc ce depășește pragul de 1.000 de unități vândute în România, la câteva luni de la lansare
Descopera.ro
Misterul Triunghiului Bermudelor, posibil rezolvat! Ce au descoperit doi seismologi?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-a pus dracu' să-mi iau păpușă gonflabilă inteligentă!
Descopera.ro
Ce au descoperit astronomii pe orbita unei stele antice?