Prima pagină » Actualitate » Ireal! Câți bani a primit un român, după ce a dat cu mașina într-o GROAPĂ

Ireal! Câți bani a primit un român, după ce a dat cu mașina într-o GROAPĂ

Ireal! Câți bani a primit un român, după ce a dat cu mașina într-o GROAPĂ
Cursant și instructor auto, în timpul orei de conducere la școala de șoferi

Un șofer din Ialomița a reușit să obțină o sumă uluitoare, în instanță, de la Compania Națională de Drumuri, după ce a dat cu mașina într-o groapă și a provocat un accident rutier.

După un proces care a durat doi ani și jumătate, un bărbat din Ialomița va primi suma de 25.000 de euro de la Compania Națională de Drumuri.

El a reușit să demonstreze în instanță faptul că un accident rutier în urma căruia era să moară a fost provocat din culpa companiei. Mai exact, aceasta nu a reparat drumurile pe care le are în gestiune și nici nu a semnalizat corespunzător starea proastă a acestora.

Accidentul s-a produs în 2020, pe DN3B, între Fetești și Chirana. Șoferul a încercat să depășească o mașină care circula în fața sa și, pentru a evita un impact cu aceasta, a intrat într-o groapă nesemnalizată și s-a răsturnat pe câmp.

A ajuns la Spitalul Clinic Județean de Urgență „Sfântul Andrei” din Constanța, unde a petrecut o lungă perioadă de timp sub supravegherea medicilor.

La un an distanță de la producerea accidentului, bărbatul a deschis o acțiune în instanță prin care a cerut daune administratorului drumului, CNAIR.

La momentul producerii accidentului, șoseaua se afla într-o stare avansată de degradare.

Inițial procesul a fost înregistrat pe rolul Judecătoriei Fetești, dar după aproape 6 luni în care magistrații din Fetești au dezbătut aspecte privind competența de a judeca această cauză, s-a decis declinarea competenței în favoarea Tribunalului Ialomița.

A fost reluată întreaga procedură de sesizare a instanței, iar după 2 ani și jumătate de termene și procese, magistrații Tribunalului Ialomița i-au dat dreptate bărbatului.

Judecătorii au stabilit că, într-adevăr, CNAIR se face vinovată de producerea accidentului rutier, deoarece nu a întreținut corespunzător drumul public pe care îl avea în administrare.

Astfel, a aprobat cererea de chemare în judecată a bărbatului din Făcăeni și a obligat instituția să-i plătească daune morale și materiale de 25.000 de euro, la care se adaugă și plata îngrijirilor medicale. Decizia instanței nu este însă definitivă și poate fi atacată cu apel, scrie antena3.ro.

Mihai a urmat cursurile Facultății de Jurnalism din cadrul Universității București între anii 2009-2012, după un an petrecut la SNSPA. A lucrat la numeroase publicații, dar și în agenții ... vezi toate articolele

Citește și