Ireal! Ce salariu trebuie să aibă un român ca să poată lua un credit pentru „Noua Casă”
Deși salariile au crescut de la 1 ianuarie 2023, în ton cu ele s-au majorat și dobânzile la creditele bancare atât cele bazate pe ROBOR, cât și cele calculate pe baza IRCC.
Cei care vor să ia un credit prin Programul Noua Casă ar trebui să își calculeze bine șansele, pentru că se vor „lovi” de gradul de îndatorare.
În primul rând, cei care vor o casă prin credit „Noua Casă” trebuie să studieze condițiile de eligibilitate solicitate de bancă (valoarea venitului disponibil, gradul de îndatorare, dobânda, comisioane, avans minim etc) și să își facă anumite calcule pentru a vedea dacă pot plăti asemenea rate pe termen mediu sau lung.
Este de preferat să achite un avans cât mai mare, pentru a se îndatora cât mai puțin.
Ministerul Finanțelor a alocat un plafon de 1,5 miliarde lei pentru garantarea creditelor imobiliare în programul „Noua Casă”, în 2023, program care va începe curând. Valoarea maximă a creditului rămâne nemodificată față de 2022.
Care este valoarea maximă a creditului
Valoarea maximă a creditului care poate fi accesat este de 66.500 euro – pentru locuințe al căror preț este de maximum 70.000 de euro, cu avans solicitat de 5% și de 119.000 euro – pentru locuințe al căror preț este de maixmum 140.000 de euro, cu avans solicitat de 15%.
Gradul de îndatorare este de 45% din venit. Din păcate, condițiile sunt mai neprielnice față de anii trecuți.
Exemplu
Dacă în ianuarie 2022 o persoană cu un salariu de 4.000 de lei putea obține un crdit „Noua Casă de 420.000 de lei pe 30 de ani, la grad maxim de îndatorare de la 45%, cu o rată lunară a creditului de 1.800 lei, acum, cu același salariu, poate obține un credit mult mai mic de 253.000 lei. Rata de 1.800 de lei pe care o plăteai în 2022, acum ajunge la 3.000 de lei, iar gradul de îndatorare ajunge la 75%”, a declarat Irina Chițu, directorul comparatorului bancar Finzoom.ro, pentru adevărul.ro.
Situația 1
Preț imobil: 70.000 de lei (350.000 lei)
Avans 5%: 3.500 de euro (17.500 lei)
Credit: 66.500 de euro (332.500 lei)
Rată lunară: 2.373 de lei
Venit minim necesar: 5.273 de lei (grad de îndatorare 45%)
Situația 2
Preț imobil: 140.000 de euro (700.000 de lei)
Avans 15%: 21.000 de euro (105.000 de lei)
Credit: 119.000 de euro (595.000 de lei)
Rata lunară: 4.246 lei
Venit minim necesar: 9.436 de lei (grad de îndatorare 45%)