Prima pagină » Actualitate » Ireal! Orașul din România în care un apartament cu două camere se vinde cu 723 de lei

Ireal! Orașul din România în care un apartament cu două camere se vinde cu 723 de lei

Ireal! Orașul din România în care un apartament cu două camere se vinde cu 723 de lei

Ireal! Un apartament situat în centrul municipiului Brașov a fost vândut contra sumei de 723 de lei, scrie Agerpres.

Locuința are două camere și a fost vândută de de RIAL SA, compania care administrează fondul de locuințe al municipalității,

Informaţia, potrivit căreia SC RIAL – din subordinea Primăriei Braşov – a vândut un apartament de două camere, bucătărie şi baie, din zona centrală, pe suma de 723 de lei, a fost făcută publică de un consilier local al PNL, Ciprian Chiricheş.

Fostul chiriaş a cumpărat respectivul imobil în baza unei sentinţei judecătoreşti din februarie. Acesta făcuse nenumărate solicitări, încă din anul 1996. Astfel, instanţa de judecată a obligat RIAL să vândă imobilul pe baza unei grile de preţuri stabilită prin lege. Ba chiar mai mult decât atât, a obligat municipalitatea să plătească cheltuielile de judecată, în valoare de 5.000 de lei.

Ce spune primarul municipiului Braşov, Allen Coliban

Primarul municipiului Braşov, Allen Coliban, a declarat că vina aparţine departamentului comercial şi juridic de la RIAL.

”În prezent avem o anchetă internă tocmai pentru a determina aceste aspecte. De altfel, am dispus schimbarea modului în care RIAL formulează întâmpinările. O parte din motivele pentru care pierdem aceste procese se datorează şi modului în care RIAL afirmă că toate condiţiile sunt îndeplinite, că reclamantul are dreptul să cumpere şi că RIAL nu are nimic împotrivă”, adeclarat Allen Coliban.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
O japoneză s-a „căsătorit” cu un personaj AI creat cu ChatGPT
Digi24
Vladimir Putin a fost scos din sărite de întrebările unui jurnalist de la BBC: „Ce prostie”
Cancan.ro
De ce ar fi murit mama Mihaelei Rădulescu, de fapt. Văduva lui Felix Baumgartner, primul mesaj oficial: 'Nu a fost bolnavă'
Prosport.ro
Loredana nu-și mai lasă soțul să muncească în Germania, deși e milionar, pentru că s-a plictisit de stilul de viață de acolo
Adevarul
Astrolog, la Interviurile Adevărul: 2026 ar putea aduce schimbări de Guvern în România. „Va fi un an al revoltelor. Se cere vărsare de sânge”
Mediafax
Temperaturi mai scăzute și precipitații ușor excedentare în mai multe regiuni ale țării în următoarele patru săptămâni
Click
Ce spun psihologii despre oamenii care păstrează pungile, borcanele goale, hârtia de ambalaj „pentru orice eventualitate”
Digi24
Reacția Turciei după ce forțele sale aeriene au doborât o dronă care a încălcat spațiul aerian
Cancan.ro
Ce boală are Dan Petrescu, de fapt? Motivul real pentru care s-a topit pe picioare
Ce se întâmplă doctore
Cum arată Narcisa Suciu la mai bine de 15 ani de când a plecat în Finlanda. De ce s-a reîntors în țară? E de nerecunoscut
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Mașini premium SH cu probleme. Expert: „Check engine aprins, beculețe care clipocesc...”
Descopera.ro
Prima întâlnire cu extratereștrii! Un astronom dezvăluie totul
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Ce te doare, Bulă? – Mă doare buzunarul, dom doctor …
Descopera.ro
O descoperire despre modul în care dinozaurii își creșteau puii schimbă tot ce știam până acum