ISC reacționează după afirmațiile lui Nicușor Dan referitoare la Pasajul Unirii: ”Cu rea voință, dezinformează opinia publică, demonstrând necunoașterea situației de fapt”

ISC reacționează după afirmațiile lui Nicușor Dan referitoare la Pasajul Unirii: ”Cu rea voință, dezinformează opinia publică, demonstrând necunoașterea situației de fapt”

Reprezentanții Inspectoratului de Stat în Construcții (ISC) reacționează după afirmațiile lui Nicușor Dan, primarul general al Capitalei, referitoare la amplasarea porților de avertizare gabarit la obiectivul de investiții „Regenerarea spațiilor publice în zona Pasajul Unirii”.

Potrivit ISC, Nicușor Dan a lansat în spațiul public ”afirmații tendențioase și nefondate” în legătură cu amplasarea porților de avertizare gabarit la Pasajul Unirii.

Reprezentanții ISC transmis că au fost efectuate acțiuni de control care au avut ca scop ”verificarea respectării prevederilor legale și a documentației tehnice la executarea lucrărilor aferente obiectivului mai sus menționat, în timpul cărora au fost constatate unele neconformități pentru care au fost dispuse măsuri”.

Referitor la afirmațiile tendențioase și nefondate ale domnului Nicușor Daniel Dan cu privire la amplasarea porților de avertizare gabarit la obiectivul de investiții „Regenerarea spațiilor publice în zona Pasajul Unirii”, prin realizarea lucrărilor de consolidare și reabilitare a obiectivului „Pasajul Unirii – Etapa I Punerea în siguranță”, pentru corecta informare a opiniei publice, Inspectoratul de Stat în Construcții face următoarele precizări: inspectori în construcții din cadrul Inspectoratului în Construcții al Municipiului București au efectuat acțiuni de control privind verificarea respectării prevederilor legale și a documentației tehnice la executarea lucrărilor aferente obiectivului mai sus menționat, în timpul cărora au fost constatate unele neconformități pentru care au fost dispuse măsuri. A fost aplicată sancțiune contravențională, urmând a proceda în continuare conform prevederilor legale”, transmit reprezentanții ISC.

”Au fost montate porți de gabarit corespunzătoare gabaritului de 3,50 m, conform detaliilor de execuție din proiectul tehnic”

În timpul controalelor, au fost solicitate și prezentate documente referitoare la calitatea lucrărilor executate și a materialelor puse în operă, precum și puncte de vedere ale factorilor implicați, după cum urmează:

  • Avizul favorabil al Comisiei Tehnice de Circulație – Direcția Transporturi din cadrul Primăriei Municipiului București – 160728/02.11.2022, privind amplasarea porților de avertizare gabarit la intrările în pasaj;
  • Punctul de vedere al experților tehnici atestați MDLPA, referitor la lucrările realizate la obiectivul Pasajul Unirii – Etapa I, în care se menționează faptul că „au fost montate porți de gabarit corespunzătoare gabaritului de 3,50 m, conform detaliilor de execuție din proiectul tehnic”, „s-a refăcut semnalizarea rutieră: marcaje, semnalizare verticală și panouri de afișaj la intrarea în pasaj”, precum și faptul că „la momentul punerii în folosință a pasajului, lucrările executate îndeplineau toate punctele indicate în Soluția 1 din expertiza tehnică“;
  • Puncte de vedere ale proiectanților, prezentate în timpul controalelor sau înaintate prin adresele înregistrate la I.S.C. cu nr . 48335/28.11.2022 si 54757/05.12.2022, din care reiese faptul că în cadrul proiectului au fost incluse piese scrise și desenate privind montarea porților de gabarit, indicatoare și marcaje rutiere, în care se concluzionează că lucrările executate se încadrează în prevederile proiectului tehnic, al detaliilor de execuție, dispozițiilor de șantier și adreselor beneficiarului.
  • Documente de calitate referitoare la porțile de gabarit, încheiate de constructor în timpul execuției lucrărilor, însușite de factorii responsabili și înregistrate cu numerele 13/23.08.2022; 14/23.08.2022 și 24/23.09.2022;
  • Punctele de vedere ale diriginților de șantier și ale responsabililor tehnici cu execuția, înaintate prin adresele înregistrate la S.C. cu nr. 48335/28.11.2022 si nr. 454757/05.12.2022, în care se relevă faptul că semnalizarea rutieră a pasajului, marcajele și indicatoarele au fost realizate prin grija Primăriei Sectorului 4”, se precizează în comunicatul de presă transmis de reprezentanții ISC.

”Lucrările de construcții executate până la data finalizării controalelor respectă documentația tehnică”

Reprezentanții ISC au mai precizat că afirmațiile lui Nicușor Dan nu sunt altceva decât o modalitate prin care opinia publică este ”dezinformată”, fiind vorba, în ultimă instanță, de ”rea voință” din partea primarului general al Capitalei.

”În concluzie, în urma analizării documentelor prezentate, reiese faptul că lucrările de construcții executate până la data finalizării controalelor, aferente Etapei I – punerea în siguranță, respectă documentația tehnică.

Pe cale de consecință, Inspectoratul de Stat în Construcții, în calitate de organ tehnic de specialitate, își fundamentează punctul de vedere în baza documentelor prezentate în timpul controalelor, potrivit competențelor, contrar afirmațiilor domnului Nicușor Daniel Dan, care, cu rea voință, dezinformează opinia publică, demonstrând necunoașterea situației de fapt.

Inspectoratul de Stat în Construcții va informa opinia publică ori de câte ori activitatea sa va fi denigrată și nu va corespunde realității”, au mai transmis reprezentanții ISC.


Citește și:

Cristian Lisandru
S-a născut în București, pe data de 18 iulie 1968, și este absolvent al Facultăţii de Jurnalism, specializarea Comunicare. Activitatea jurnalistică mai mult

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Un instalator austriac a găsit o comoară de 2,3 milioane de euro într-o locuință
Bianca Drăguşanu s-a dezlănţuit și… Gabi Bădălău a spus totul, după scandal: ordin de protecție?!...
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Rusia, repetiție pentru un posibil atac nuclear. Ce sistem american poate distruge rachetele intercontinentale ale...
Andreea Nechita, fiica unui cunoscut dezvoltator imobiliar din Iași, a murit subit la doar 22...
Un bărbat a sunat la 112 să anunțe că un hoț i-a intrat în casă....
Putin a anunțat că Rusia a lovit Ucraina cu o nouă rachetă, cu nume de...
Răsturnare de situație! Silviu Prigoană nu ar avea un testament. Cine ar fi primit toată...
Data la care intră pensiile pe card în decembrie 2024. Ce se întâmplă cu cei...
România, lovită de un al doilea val de ninsori, ploi şi viscol de joi seara....
De ce s-a spânzurat Iasmina la 14 ani. Vărul fetei a dezvăluit: "A fost pedepsită"....
Ce se întâmplă cu pensiile românilor după ce Guvernul a rămas fără fonduri! Cu ce...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Rovinieta NU se mai plătește înaintea efectuării călătoriei. Legea a intrat în vigoare
Cooperare între compania cehă CZ şi compania românească Transcarpat Sportours International. Puşca de asalt CZ...
Află aici ADEVĂRUL! De ce pare totul PLAT dacă Pământul e rotund?
Banii vor fi virați direct pe cardurile românilor! Guvernul a aprobat măsura joi, 21 noiembrie
Analiză. Locul din România în care se trăiește cel mai bine. Orașul din care toți...
Cod roșu de viscol în mai multe județe ale țării! În ce zone sunt așteptate...
"Tata, nu!" Ultima discuție pe care Igor Cuciuc a avut-o cu Andreea, chiar înainte de...
Șocul dimineții pentru Mădălin Ionescu! Câinele familiei a evadat din curte. Ce s-a întâmplat cu...
VIDEO Ce a surprins Igor Cuciuc la mormântul fiicei sale: "Puișorul nostru"
BANCUL ZILEI. Soacra către ginerele BULĂ: -Ce-o fi văzut fata mea la tine?
Copiii neandethalieni ar fi colecționat fosile la fel cum cei de azi colecționează abțibilduri