Prima pagină » Actualitate » Istoria vilei ”Carola” din Sinaia, locul întâlnirilor amoroase dintre Carol al II-lea și Elena Lupescu. Ce legătură a avut Yehudi Menuhin cu vila ridicată de fostul valet al prințului Dimitrie Ghica

Istoria vilei ”Carola” din Sinaia, locul întâlnirilor amoroase dintre Carol al II-lea și Elena Lupescu. Ce legătură a avut Yehudi Menuhin cu vila ridicată de fostul valet al prințului Dimitrie Ghica

Istoria vilei ”Carola” din Sinaia, locul întâlnirilor amoroase dintre Carol al II-lea și Elena Lupescu. Ce legătură a avut Yehudi Menuhin cu vila ridicată de fostul valet al prințului Dimitrie Ghica
Vila Carola din Sinaia | FOTO - artmarkhistoricalestate.ro

Turiștii care ajung în stațiunea Sinaia își găsesc, de fiecare dată, răgazul necesar pentru a vizita Castelul Peleș, reședința regală de vară aleasă de Carol I al României, însă locurile încărcate de istorie și semnificații oferă și alte atracții care nu pot fi trecute cu vederea. Printre acestea se află vila ”Carola”, locul unde s-au cunoscut Carol al II-lea și controversata sa viitoare amantă și soție Elena Lupescu, fostă dansatoare la Viena.

Vila ”Carola” nu poate fi ”ratată” de ochii curioși ai turiștilor, fiind amplasată în cartierul Furnica, aproape de Castelul Peleş. Vila a fost construită în stilul arhitectonic specific staţiunii Sinaia, stil inspirat din arhitectura Peleşului, fiind locul unor celebre poveşti de dragoste.

După ridicarea castelului Peleș și ținând cont de faptul că Familia Regală a României se muta, pe timpul verii, la Sinaia, ”lumea bună”, la început de secol XX – atunci când stațiunea Sinaia era etichetată drept ”Micul Versailles“ -, a început să construiască ”vile”, case de vacanță destinate a asigura proprietarilor o apropiere de reprezentanții Casei Regale.

Carol al II-lea și Elena Lupescu s-au cunoscut la vila ”Carola”, una dintre cele mai vechi clădiri din Sinaia, întâlnirea fiind facilitată de vizionarea unui film difuzat de Fundaţia Culturală Regală Principele Carol – ”Nibelungii“. Elena Lupescu, o femeie roșcată, cu ochi verzi și piele albă ca laptele, l-a impresionat pe Carol al II-lea, iar aceștia încep să se întâlnească în această vilă.

Vila ”Carola”, construită de Iosef Ungarth, fostul valet al prinţului Dimitrie Ghica

Vila ”Carola” – 39 de camere, cinci băi și un teren de 1.593 de metri pătrați, una dintre cele mai vechi clădiri din Sinaia – a fost ridicată de fostul valet al prinţului Dimitrie Ghica, austriacul Jóseph Ungarth. Acesta era, în 1870, primul ”hotelier“ al comunei Podul Neagului (n.red. – Sinaia avea să fie atestată ca oraş pe data de 1 decembrie 1874). Însărcinat să administreze primul hotel din Sinaia, Ungarth avea să îşi construiască ulterior propria afacere, ridicând în cursul anului 1896 vila ”Carola”.

Ungarth a renunțat la Hotelul Caraiman și a închiriat camerele vilei ”Carola”, transformând-o într-o pensiune. Din informațiile de atunci reiese că Ungarth avea cal la vilă, pus la dispoziţia celor care doreau sa înveţe să călărească, dar și trăsură pentru plimbări, iar un grădinar angajat îngrijea toată grădina.

În curtea vilei ”Carola”, Iosef Ungarth a ridicat și un restaurant, numit – în timpurile moderne – ”Select”.

Vila Carola, anul 1910 | FOTO delcampe.net

Vila ”Carola”, unde a locuit și Yehudi Menuhin, scoasă la licitație pentru 525.000 de euro

Vila poartă numele fiicei lui Jóseph Ungarth – Carola – cea care avea să devină, peste ani, chiar soacra filosofului Constantin Noica. Acesta s-a căsătorit, în 1934, cu Wendy Muston, fiica lui Walter şi Carola Muston, cunoscând-o încă din copilărie şi curtând-o în perioada în care acesta se afla înrolat la Sinaia, între anii 1931 și 1932.

Istoria vilei ”Carola” din Sinaia este legată, pe de altă parte, și de celebrul violonist și dirijor Yehudi Menuhin. Acesta, atunci când avea doar 11 ani, a luat lecții de vioară – timp de două luni – de la George Enescu, la Sinaia, locuind în această vilă în toată perioada.

Enescu locuia la vila ”Luminiș”, iar tânărul Menuhin mergea acolo pentru a ”pătrunde” tainele muzicale ale instrumentului.

Vila ”Carola” este catalogată ”monument istoric”, iar în anul 2015 a fost scoasă la licitație, inițial, pentru suma de 600.000 de euro, ulterior, prețul fiind scăzut la 525.000 de euro.

Vila ”Take Ionescu” din Sinaia, scoasă la licitație pentru 500.000 de euro

De altfel, și vila ”Take Ionescu” (”Negoiul”) este scoasă la licitație, pentru suma de 500.000 de euro, după ce prețul de pornire, inițial, fusese de 600.000 de euro.

Vila are 15 camere și a fost reconstruită în 1895 – proiectul a fost realizat de arhitectul elvețian Henri Susskind -, după ce intrase în posesia familiei Ionescu în anul 1893.

Vila ”Take Ionescu”

Imobilul (numit și ”Casa Take Ionescu”) – cu o suprafaţă construită de peste 900 mp – are un teren de 5.000 mp. Vila monument istoric are mai multe corpuri şi este realizată în stilul renaşterii germane.

Vila este amplasată chiar pe strada Take Ionescu din Sinaia, după ce – în 1905 – consiliul comunal al stațiunii Sinaia hotăra ca strada pe care se afla casa să poarte numele omului politic, avocat și ziarist Take Ionescu, cel care a fost și prim-ministru al României în perioada 1921-1922.

S-a născut în București, pe data de 18 iulie 1968, și este absolvent al Facultăţii de Jurnalism, specializarea Comunicare. Activitatea jurnalistică – editorialist GÂNDUL.RO, scriind articole ... vezi toate articolele

Citește și