Istoricul Alexander Etkind: ”Prezic prăbușirea Federației Ruse, dezintegrarea ar fi putut fi evitată, dar revanșismul a fost mai puternic decât precauția”
Istoricul Alexander Etkind de la Institutul Universitar din Florența anticipează dezintegrarea Federației Ruse, scriind că un astfel de scenariu ar fi putut fi evitat dacă Vladimir Putin nu ordona, pe data de 24 februarie, invadarea Ucrainei.
Alexander Etkind pornește în analiza sa de la trei întrebări. Două dintre acesta primesc deja răspunsurile, în schimb ce a treia rămâne sub un mare semn de întrebare.
- Ce s-a întâmplat cu Imperiul Rus? S-a dezintegrat la sfârșitul unui război imperialist.
- Ce sa întâmplat cu Uniunea Sovietică? S-a dezintegrat la sfârșitul Războiului Rece.
- Ce se va întâmpla cu Federația Rusă?
În această ecuație cu destul de multe necunoscute există și puncte de reper care ajută la formularea ipotezei de lucru a istoricului: patriotismul rus, natura imperială a actualului stat rus condus de Vladimir Putin și teama de dezintegrare a partidului care conduce, acum, respectiv Rusia Unită.
”Patriotismul rus este de așa natură încât nici cei care nu susțin regimul de la Kremlin nu sunt pregătiți să recunoască natura imperială a actualului stat rus. Chiar și cei care consideră actualul guvern rus nedrept, incompetent sau pur și simplu periculos cred în supraviețuirea Federației Ruse cu granițele sale actuale. Nici măcar oamenii ca mine, care doresc Ucrainei o victorie militară și conducătorilor ruși un proces internațional, nu sunt pregătiți să admită că acest lucru va duce, în consecință, la sfârșitul țării în sine”, notează istoricul Alexander Etkind.
”Colapsul a fost de mult temut și prezis. Ar fi putut fi încetinită profitând de situația economică favorabilă, mizând pe un guvern competent, un joc diplomatic priceput sau pur și simplu mizând pe noroc. Partidul de guvernământ a reușit să aleagă un nume care să reflecte teama sa profundă de dezintegrare, precum și lipsa de alte valori: «Rusia Unită».
Alexander Etkind
Pentru Federația Rusă a sosit momentul adevărului
Istoricul Alexander Etkind reamintește, în analiza sa, că timp de 20 de ani nu s-a întâmplat nimic notabil în Rusia. Intervalul de timp, iată, coincide cu perioada în care la Kremlin s-a instalat Vladimir Putin, cel pe care mulți dintre ruși l-au considerat un om providențial și un lider de forță cu imagine de gentleman.
”Multă vreme – două decenii – nu s-a întâmplat nimic cu adevărat semnificativ în Rusia. Totul s-a schimbat odată cu cel de-al doilea război ruso-ucrainean, un război care nu ar fi trebuit niciodată început de susținătorii ideii unei Rusii unite. Pentru cei preocupați de păstrarea federației, a venit momentul adevărului.
Nu fac apel la prăbușirea Federației Ruse – o prezic și asta face diferența. Din nou, dezintegrarea ar fi putut fi evitată – ar fi fost suficient să nu declanșeze un război cu Ucraina. Dar revanșismul a fost mai puternic decât precauția”, mai scrie istoricul Alexander Etkind într-o analiză publicată de The Moscow Times.
”O comunitate complexă, artificială, extrem de inegală și din ce în ce mai neproductivă”
Profesorul de istorie de la de la Institutul Universitar din Florența caracterizează tranșant Federația Rusă de astăzi, considerând că este nu numai artificială, dar și inegală.
Pe de altă parte, mai scrie Alexander Etkind, țara condusă de Vladimir Putin și implicată, iată, într-un conflict care a depășit 100 de zile, este ”din ce în ce mai neproductivă”.
”Prăbușirea acestei federații – o comunitate complexă, artificială, extrem de inegală și din ce în ce mai neproductivă – va avea loc din cauza liderilor ei de la Moscova și numai din cauza lor. Cei care iubesc federația; cei care cred că dacă ar dispărea, oamenii ar fi mai rău; cei care văd ideea unei Rusii unite ca principală și chiar singura valoare politică — toți ar trebui să-i învinovățească pe cei și numai pe cei care au început acest război”, explică istoricul Alexander Etkind.
”În câte părți va sparge federația și vor corespunde aceste părți actualelor delimitări ale republicilor și provinciilor sale? În fiecare caz, oamenii vor decide. (…) Istoria va continua”
Istoricul Alexander Etkind
Citește și:
- Fostul premier al Ucrainei, despre Putin: ”Absolut raţional, rece, crud și întunecat, dar nu nebun”
- Cum a ajuns să dea declarații în dosarul de extrădare al Elenei Udrea o martoră care a stat cu ea în celulă la Penitenciarul Târgșor
- Angela Merkel, primul interviu de la încheierea mandatului de cancelar al Germaniei: ”Înțelegerea mea asupra valorilor diferă de cea a lui Vladimir Putin. El crede că democrația este greșită, eu cred că este corectă”
- Ministerul rus de Externe aplică sintagma ”Hoțul strigă: Hoții!”
- Rusia nu se dezminte și acuză Moldova de persecutarea cetățenilor ruși: ”O încălcare gravă a intereselor legitime ale populației de limbă rusă a țării”