Jurnalistul și istoricul Vladimir Kara-Murza – critic vehement al regimului de la Kremlin -, a fost condamnat de un tribunal din Moscova la 25 de ani de închisoare.
Vladimir Kara-Murza – distins cu Premiul pentru curaj civil în 2018 – a fost acuzat de ”înaltă trădare” și de ”răspândirea de informații false” despre armata Federației Ruse.
Săptămâna trecută, el a declarat în fața unui tribunal din Moscova că este mândru și nu retractează nimic din ceea ce a spus.
”Subscriu la fiecare cuvânt pe care l-am spus. Nu numai că nu mă căiesc, ci sunt mândru”, a spus disidentul rus în fața judecătorilor.
Istoricul a criticat frecvent așa-numita ”operațiune militară specială” din Ucraina, dar a vorbit deschis și împotriva președintelui Vladimir Putin și a represiunii guvernului său împotriva opozanților. Vladimir Kara-Murza, în vârstă de 41 de ani, istoricul rus a jucat un rol-cheie în convingerea guvernelor occidentale de a sancționa oficialii ruși pentru abuzurile privind drepturile omului și corupție.
Sentința lui Kara-Murza este cea mai mare pedeapsă dată până acum unui oponent politic al lui Vladimir Putin. Vladimir Kara-Murza este tată a trei copii, deține cetățenia rusă și britanică și a studiat la Universitatea din Cambridge. Kara-Murxa a fost reținut în luna aprilie a anului 2022 și acuzat de ”răspândirea de informații false despre armata rusă” în Ucraina. Ulterior, Kara-Murza a fost acuzat și de ”înaltă trădare”
Istoricul Vladimir Kara-Murza a mai precizat că – fiindcă nu comis nicio infracțiune – ar trebui să fie achitat de instanța de judecată. Dar a menționat, în același timp, că nu cere nimic de la instanță, cunoscând dinainte verdictul deja stabilit.
Vladimir Kara-Murza a încheiat spunând că ”întunericul” care s-a abătut peste Rusia condusă de Vladimir Putin se va risipi, dar și că – în pofida faptului că este plasat într-o cușcă – își iubește țara.
”Pentru o persoană care nu a comis o infracțiune, singurul verdict echitabil ar fi achitarea. Dar nu cer nimic de la această instanță. Îi cunosc verdictul. Știam asta acum un an, când am văzut oameni în uniforme negre și măști negre alergând după mașina mea în oglinda retrovizoare. Acesta este prețul de a nu rămâne tăcut în Rusia astăzi, a mai spus Vladimir Kara-Murza în fața judecătorilor.
Citește și: