ISU Constanța: Incendiu la locomotiva unui tren cu 39 de vagoane încărcate cu sulf / Nu există victime
Locomotiva unui tren cu 39 de vagoane încărcate cu sulf a luat foc, sâmbătă dimineață, în Constanța.
Incendiul a cuprins locomotiva pe calea ferata din apropierea variantei Constanța-Ovidiu.
La fața locului a intervenit Detașamentul de Pompieri Palas cu două autospeciale de stins incendii, tip ASAS, și Detașamentul de Pompieri Fripis cu o autospecială ASAS.
Conform ISU Dobrogea, trenul are 39 de vagoane, încărcat cu sulf.
„Locomotiva a fost decuplată de restul garniturii de tren, iar incendiul a fost lichidat”, potrivit pompierilor din Constanța.
Din fericire, nu au fost victime.