Italia: Badantele fără certificat verde, obligate să plece din casa în care lucrează și locuiesc

Publicat: 20 10. 2021, 07:32
Actualizat: 20 10. 2021, 07:34
Italia: Badantele fără certificat verde, obligate să plece din casa în care lucreaza și locuiesc / Fotografie cu caracter ilustrativ: Pexels.com

Sectorul badantelor din Italia, multe dintre ele românce, cuprinde 1,6 milioane de lucrători casnici, dintre care 850.000 sunt legali și 760.000 muncesc „la negru”. Badantele aduc însă venituri anuale de 6,9 miliarde euro pe an pentru trezorerie și ultima decizie guvernamentală le vizează direct: cele care nu au certificat verde vor fi nevoite să plece din casa în care lucrează și locuiesc, informează Rai News.

Președinția consiliului de miniștri a decis ca, dacă îngrijitorul nu are certificat verde COVID, nu va putea lucra, iar dacă locuiește cu angajatorul va trebui să părăsească locuința respectivă.

Badantele fără certificat verde nu pot beneficia de locuință și salariu.

Regula se aplică și pentru cazare, mâncare și remunerație, aplicându-se de la 15 octombrie, transmite presa italiană, citată de hotnews.ro.

Cei mai mulți lucrători casnici sunt în Lombardia (864.526), Lazio (128.515) și Emilia Romagna (76.211).