Un adolescent de 18 ani a devenit cel mai tânăr MILIARDAR din lume. Tânărul este fiul unui celebru om de afaceri și are o avere colosală
Italianul Clemente Del Vecchio a devenit, la 18 ani, cel mai tânăr miliardar din lume. Este fiul cel mic al miliardarului Leonardo del Vecchio (fondatorul Luxottica, decedat în iunie 2022, la vârsta de 87 de ani), care a avut şase copii din trei căsătorii. Mama lui Clemente este Sabina Grossi.
La moartea tatălui său, Clemente a moștenit o avere netă de 3,5 miliarde de dolari, adică un pachet de 12,5% din holdingul tatălui său, conform Forbes.
Astfel, după ce și-a moștenit participația din averea tatălui său, în 2022, Clemente a devenit cel mai tânăr miliardar din lume la vârsta de 18 ani, scrie ziare.com.
Luxottica, cea mai mare companie din lume din industria ochelarilor, deține – printre altele – Sunglass Hut, Ray-Ban și Oakley. În octombrie 2018, a fost fondată EssilorLuxottica, o corporație multinațională italo-franceză, cu sediul la Paris, fiind rezultatul fuziunii dintre Luxottica și Essilor (o companie franceză din domeniul optic, al cărei produs principal îl reprezintă lentilele).
Pe lângă EssilorLuxottica, tânărul Del Vecchio mai deține acțiuni la asiguratorul Generali, băncile Mediobanca și UniCredit, dar și dezvoltatorul imobiliar Covivio.