Iubitul „Doamnei cu coasa” de la Spitalul ”Sf. Pantelimon” a încercat să se sinucidă. Bărbatul și-a făcut o perfuzie cu anestezic
Iubitul Mariei Miron, una dintre cele două doctorițe arestate în dosarul crimelor de la Spitalul ”Sfântul Pantelimon” din București a încercat să se sinucidă, vineri, într-o toaletă publică din Brașov. Bărbatul a fost transportat la spital în stare gravă.
Medicul Cristian Laurențiu Pleșa a fost găsit într-o toaletă publică amplasată în Piața Sfântul Ioan din Brașov, de o persoană care a sunat imediat la numărul de urgență 112.
Potrivit unor surse judiciare, primii care au ajuns la fața locului au fost polițiștii, care au constatat că acesta își făcuse o perfuzie în care cel mai probabil pusese Midazolam, în condițiile în care lângă el erau împrăștiate mai multe fiole inscripționate cu numele acestui medicament.
Polițiștii au căutat imediat actele victimei și ar fi descoperit inclusiv un ecuson medical din care reieșea că este medic ATI.
Acesta a fost transportat la Spitalul Județean de Urgente Brașov, unde se află în stare gravă.
A fost deschis un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă, însă, spun sursele Gândul, ancheta este abia la început.
Până în acest moment, nu s-ar fi găsit un bilet prin care medicul Pleșa își justifica gestul extrem.
Midazolam este un medicament care induce somnul, are proprietăți anticonvulsivante, anxiolitice, hipnotice și miorelaxante. Medicamentele care conțin midazolam sunt încadrate în clasa farmacoterapeutică ”hipnotice și sedative”, potrivit prospectului acestuia.
Pleșa a fost interceptat de anchetatori
Numele lui Cristian Pleșa apare și în referatul cu propunere de arestare preventivă întocmit de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul București pe numele celor două doctorițe de la Spitalul ”Sf. Pantelimon”. Acesta a fost interceptat în timp ce vorbea cu iubita lui, Maria Miron, poreclită, în mod sugestiv, de colegii de serviciu, „Doamna cu coasa”.
„Opinia inculpatei Miron Maria despre efectele noradrenalinei reiese și din convorbirea telefonică din data de 12.04.2024 (a doua zi după sesizarea faptei), ora 21:31:55, dintre aceasta și Pleșa Cristian Laurențiu (medic cu care inculpata are o relație).
Cei doi vorbesc despre sinuciderea unui medic în vârstă de 59 de ani (Luchian Mihail, de la Institutul pentru Boli Cardiovasculare CC Iliescu), care ar fi scris un text (cel mai probabil referitor la noradrenalină), din care inculpata ar trebui să se inspire, în final cei doi concluzionând că această substanță prelungește o suferință, nu tratează absolut nimic și că «Tre’ să-l lași pe Cel de Sus, nu pe nora să decidă».
Pleșa Cristian Laurențiu: Uite, poți să te inspiri din ce a scris, că e chiar foarte drăguț și exact asta spun și eu că… ea nu tratează nimic.
MIRON MARIA: Îhî.
Pleșa Cristian Laurențiu: Ea prelungește o suferință, deci nu tratează absolut nimic.
MIRON MARIA: Asta nu pot să zic că ce sunt eu, Dumnezeu …[neinteligibil]… suferință?
Pleșa Cristian Laurențiu: Păi nu, nu, nu.
MIRON MARIA: Hî, hî, hî.
Pleșa Cristian Laurențiu: Păi nu, da’ ce, sunt Dumnezeu să prelungesc suferința?
MIRON MARIA: Da.
Pleșa Cristian Laurențiu: Tre’ să-l lași pe Cel de Sus, nu pe nora să decidă.
MIRON MARIA: Da, Cel de Sus. Frumos.
Pleșa Cristian Laurențiu: Da.”
CITEȘTE ȘI: