Tenorul Octavian Ene a fost grav rănit în timp ce repeta pe scena Teatrului de Operetă „Ion Dacian” din București, după ce regizorul spectacolului „Romeo și Julieta” a hotărât că trebuie să se arunce de la înălțime, pentru ca show-ul să fie cât mai spectaculos. Artistul a fost internat de urgență și urmează să fie operat, iar polițiștii și inspectorii ITM au declanșat o anchetă.
Anchetatorii Secției 11 au descins la Teatrul de Operetă „Ion Dacian”, duminică, în jurul orei 12:00, după ce au fost anunțați că un bărbat a fost rănit în urma unei căderi de la înălțime.
Surse judiciare au declarat, în exclusivitate pentru Gândul, că victima este tenorul Octavian Ene, care repeta pentru spectacolul „Romeo și Julieta”, unde interpreta rolul lui Romeo. Bărbatul ar fi fost pus să sară de pe un pod improvizat, de la o înălțime de aproximativ trei metri, cu toate că nu este nici balerin, nici acrobat și nici cascador. Tenorul ar fi suferit o fractură de tibie și peroneu, motiv pentru care a fost transportat la Spitalul Universitar de Urgență, unde a fost supus unei intervenții chirurgicale.
Sursele citate au precizat că, pentru spectacolul „Romeo și Julieta”, conducerea Teatrului de Operetă a adus un regizor din Ungaria, Kerenyi Miklos Gabor, cunoscut în mediul artistic sub numele de Kero. Regizorul ar fi lipsit în mod obișnuit de la repetiții și ar fi lăsat-o în locul său pe asistenta lui, care îi urma instrucțiunile cu strictețe.
Pentru ca spectacolul să fie atractiv pentru public, regizorul maghiar ar fi stabilit că este nevoie ca, într-o scenă, „Romeo” să sară în gol de pe un element de butaforie care imită un pod, montat la o înălțime de aproximativ trei metri.
Conform unor surse din Ministerul Culturii, tenorul Octavian Ene ar fi spus că îi este frică să sară de la o înălțime așa de mare, însă asistenta lui Miklos Gabor, zis Kero, ar fi insistat și i-ar fi spus că nu se poate altfel. Temător, Ene s-ar fi pus mai întâi în șezut, după care și-ar fi dat drumul în gol. Fără pregătire de specialitate, tenorul a căzut pe o parte și s-a lovit la șold, însă a reușit să se ridice în picioare.
Nemulțumită, femeia l-ar fi dojenit și i-ar fi cerut să repete scena, până când saltul iese perfect. A doua oară, „Romeo” a procedat în același mod ca și la prima săritură, însă, de această dată, a ratat complet aterizarea și a suferit o fractură de tibie și peroneu.
Inițial, cei prezenți i-ar fi pus gheață pe rană, însă, pentru că tenorul acuza dureri cumplite, cineva a sunat la numărul de urgență 112. La fața locului a ajuns o ambulanță SMURD, care, conform procedurii pentru astfel de situații, era însoțită de un echipaj de Poliție.
Imediat, paramedicii au realizat că bărbatul are piciorul rupt și i l-au imobilizat cu ajutorul unui dispozitiv special, iar polițiștii au deschis un dosar penal pentru neluarea și nerespectarea măsurilor de sănătate și securitate în muncă.
După ce Octavian Ene a fost ridicat cu targa și dus la ambulanță, asistenta regizorului le-ar fi cerut artiștilor să facă abstracție de incident și să reia repetiția. Nu au mai apucat, deoarece în teatru au descins specialiștii Inspectoratului Teritorial de Muncă (ITM) București, care au declanșat, la rândul lor, o anchetă.
Surse Gândul au spus că Ene a fost pus să sară de la o înălțime de aproape trei metri. Totodată, tenorul nici nu ar fi avut actele în regulă, în condițiile în care, la momentul producerii accidentului de muncă, acesta nu avea un contract valabil cu Teatrul de Operetă „Ion Dacian”, iar în această situație s-ar fi aflat toți colaboratorii implicați în spectacolul regizat de Kero și asistenta lui.
Octavian Ene a rămas internat la Spitalul Universitar de Urgență București, pentru o intervenție chirurgicală. Surse medicale au afirmat, pentru Gândul, că, cel mai probabil, cu un tratament adecvat, pacientul va necesita, pentru recuperare, aproximativ șase luni.
Tenorul este iubitul actriței Daniela Nane, care este cu 23 de ani mai în vârstă decât el. Cei doi au început să se afișeze împreună după ce fosta Miss România din 1991 a divorțat de istoricul Adrian Cioroianu.
CITEȘTE ȘI: